Consiliul Județean Brașov încearcă din nou să predea corpul B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, către Ministerul Dezvoltării Regionale, pentru a finaliza lucrările cu bani de la stat, prin Compania Națională de Investiții (CNI). Un proiect de hotărâre de Consiliu Județean va fi supus aprobării în această săptămână în plen. Proiectul vine după ce la începutul acestei luni, chiar președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, declara că șansele ca CNI să preia lucrările sunt aproape inexistente (detalii AICI).
Corpul B este în şantier din vara anului trecut, iar secţiile de aici au fost mutate în alte pavilioane ale spitalului. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor, Compania Națională de Investiții va face pe propria finanțare lucrările care mai sunt de făcut la corpul B, iar cele care au fost deja făcute și facturate de constructor vor fi achitate de CJ.
Consolidarea și modernizarea corpului B de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov costă aproximativ 23 de milioane lei. Pînă la începutul anului, Consiliul Judeţean a făcut plăţi în valoare de 13 milioane lei
pentru lucrările executate. Potrivit unei declaraţii făcute de preşedintele CJ Adrian Veştea, la începutul lunii august era finalizat etajul V, iar acum este aproape gata şi etajul IV.
Lucrările de consolidare şi modernizare a corpului B de la Spitalului Judeţean Braşov sunt executate de SC Rom Liant SRL din Baia Mare, în baza unui contract de 23 de milioane de lei. Între timp, aceeași firmă a obţinut un nou contract la SCJU, în valoare de 1,381 milioane lei fără TVA, pentru consolidarea şi reamenajarea Corpului A (inclusiv corp recepţie) şi instalarea scării de incendiu.