După mai bine de trei luni de la prăbușirea podului de peste Olt, dintre Comăna și Crihalma, firma care va construi un nou pod de beton a început lucrările la organizarea de șantier. De altfel, săptămâna viitoare va fi predat amplasamentul, iar firma va începe lucrările propriu-zise. „Preconizăm ca în jurul datei de 20 august 2019 să deschidem podul circulației pietonale, iar în jurul datei de 30 septembrie 2019 să permitem și circulația cu mijloace auto. Pe șantier vor fi în jur de 40 de muncitori care vin de la firma noastră din Onești, dar vom angaja și localnici, estimarea noastră fiind că vor fi în jur de 15 persoane. În ceea ce privește utilajele, vom avea trei excavatoare pe șenile, două buldoexcavatoare, patru autobasculante, macarale de 40 t și de 60 t”, a declarat Valerian Dascălu, reprezentantul constructorului.
Acesta a mai spus că în anul acesta este programată montare realizarea unei culei și a pilonului dinspre Crihalma, dar și montarea grinzilor transversale pe acest sector. „Pentru a putea face aceste lucrări va trebui să deviem temporar malul Oltul, albia urmând să fie îngustată. Anul viitor vom realiza aceleași lucrări pe malul dinspre Comăna de Jos”, a mai spus reprezentantul constructorului.
În prezent, firma care a obținut contractul lucrează la organizarea de șantier.
Noul pod va fi din beton, va avea o lungime de 86,60 metri şi rampe de acces cu o lungime de 640 de metri. Lăţimea părţii carosabile va fi de 7,8 metri, iar a trotuarelor de un metru. La ambele rampe vor fi instalate podețe tubulare, care să permită scurgerea apelor atunci când Oltul iese din matcă. Pe noul pod se va putea circula cu o viteză maximă de 60 km/h. Acesta va fi realizat mai în amonte de cel care a fost luat de ape. Totodată, deschiderile noului pod (distanța dintre piloni) va fi mare, astfel că nu se vor mai forma baraje de gunoaie, crengi și arbori.
Valoarea totală a lucrărilor este de 18,8 milioane de lei, inclusiv TVA, iar termenul de finalizare a investiției este de 12 luni, dar nu calendaristice. Totuși, reprezentantul constructorului a declarat că se v putea lucra și în cursul iernii, la consolidarea malurilor. Investiția este finanțată din Fondul de Urgență al Guvernului, prin Compania Națională de Investiții. Documentațiile tehnice au fost realizate de Consiliul Județean Brașov, acestea costând peste 2,5 milioane de lei.
Podul de la Crihalma are probleme de mai mulți ani, pilonii fiind afectați din cauza barajelor de gunoaie. La inundațiile din luna martie a acestui an, unul dintre poloni s-a deplasat, iar în 30 iunie jumătatea dinspre Comăna de Jos a fost luată de ape.
În prezent se circulă pe ruta ocolitoare, Comăna de Jos – Rupea, unde se trece Oltul, după care, din oraș merge pe un drum județean plin de gropi până la Ungra. Din Ungra începe aventura, pentru că trebuie mers pe DC 21, un drum de pământ. Înainte de distrugerea podului, de la Crihalma la Comăna se mergea 2 kilometri, dar acum se parcurg 37 de kilometri.