Aglomerație mare în Poiana Brașov: la o mașină care coboară sunt 5 mașini care urcă. Șoferii, sfătuiți să parcheze în Poiana de Jos

În a doua zi de Crăciun, Poiana Brașov tinde să se aglomereze excesiv, iar cei mai mulți turiști care urcă în stațiune preferă să vină cu mașina personală, deși au la îndemână și linia 20 de transport în comun, din Livada Poștei. 

Potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, în jurul prânzului, raportul arată că la fiecare mașină care coboară din Poiana Brașov sunt cinci care urcă. Astfel, având în vedere numărul foarte mare de vehicule care urcă, coroborat cu mașinile deja sunt parcate în Poiană, Primăria face un apel la turiști să își parcheze autoturismele în parcarea multietajată din Poiana de Jos, pentru a evita supraaglomerarea stațiunii.

În acest moment, în parcarea multietajată sunt libere 255 de locuri.

„Între Poiana de Jos (Cabana Junilor) și Poiana Brasov se circulă cu foarte mare dificultate, astfel ca cei 3 km se străbat în câteva zeci de minute. În momentul in care ajung în Poiana Brasov, turiștii au șanse foarte mici sa găsească un loc liber, de aceea un echipaj al Poliției Locale îi îndruma, de la sensul giratoriu de la parcarea multietajata, să își lase mașinile acolo și să utilizeze pentru deplasare linia 60, traseu pe care transportul este gratuit“, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.