Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Locuitorii din Cristian, primii beneficiari ai transportului metropolitan. Pe linia 110, Brașov – Cristian, nu există bilete pe hârtie și nu se plătește la șofer

Publicat

in

De la 1 ianuarie 2019, legătura cu transportul public între Cristian și Brașov este asigurată de RATBV, prin linia 110, aceasta fiind prima cursă de transport metropolitan din zona Brașovului.  Prima plecare a avut loc pe 1 ianuarie, la ora 7.00. Autobuzul de pe linia 110 va circula între capetele de linia Bartolomeu – stadionul Municipal, respectiv strada Nisipului, din cartierul Tineretului din Cristian, pe un traseu de 22 de kilometri.

Potrivit calculelor realizate, durata unei călătorii între cele două capete de linie este de 30 de minute pe fiecare sens de deplasare, astfel că și frecvența trecerilor prin stații va fi de 30 sau 60 de minute, în funcție de momentul efecturării cursei- respectiv la orele de vârf sau în afara acestora. În zilele lucrătoare, în intervalele orare 5.20 – 8.00 și 12.00 – 19.00, autobuzele vor circula la fiecare 30 de minute, iar în restul timpului va circula o mașină pe oră. Sâmbăta și duminica frecvența de circulație va fi de 60 de minute, pe tot parcursul zilei. În toate stațiile de pe traseu, dar și pe site-ul societății RATBV S.A., în secțiunea ”Trasee și orare” vor fi postate afișe cu graficele de circulație.

O călătorie de la Brașov la Cristian costă 2,5 lei

Prețul unei călătorii pe ruta Cristian – Brașov sau retur va fi de 2,5 lei, cu mențiunea că, odată ajunși în Brașov, călătorii își pot continua călătoria cu alte mijloace de transport ale RATBV S.A., până la epuizarea perioadei de 50 de minute de valabilitate. Pentru continuarea călătoriei după cele 50 de minute este necesară repetarea validării cardului. Potrivit Planului Tarifar, prețul unui abonament lunar personalizat va fi 85 de lei/lunar, iar al unuia nenominalizat va fi de 128 de lei.

Titlurile de călătorie (cardurile de transport) se vor putea achiziționa din două puncte de vânzare, unul situat în capătul de linie Stadionul Municipal, iar celălalt în Cristian, pe strada Lungă nr. 94. RATBV a instalat în centrul comunei o cabină de vânzare/încărcare a cardurilor de călătorie. Pe cardurile de călătorie se vor putea încărca atât abonamente pentru Cristian, cât și abonamente pentru Brașov sau „portofele electronice”, opțiune ce permite încărcarea unei anumite sume de bani. Intervalul de valabilitate de la validare este de 50 de minute, fiind permisă continuarea călătoriei în acest interval de timp pe raza municipiului Brașov. Această facilitate este permisă exclusiv pe sensul de deplasare Cristian – Brașov.

Pentru traseul 110, Brașov – Cristian, nu vor exista bilete pe hârtie și nu se va putea plăti la șofer

Conducerea RATBV a anunțat că „achitarea prețului călătoriei se va face exclusiv prin intermediul cardurilor de călătorie, a căror validare este obligatorie la fiecare urcare într-un mijloc de transport în comun, indiferent dacă este în Brașov sau Cristian sau prin aplicația „24 pay”. Este obligatorie validarea cardului de călătorie chiar dacă este încărcat cu un abonament, acest lucru permițând RATBV S.A., printre altele, conturarea clară a numărului de pasageri din autobuze, în vederea alocării unui număr suficient de autobuze“. 

 

Cotidian

Restaurantul Panoramic, amendat de Garda de Mediu Brașov. Administratorii au primit și măsuri de remediere a deficiențelor

Publicat

in

Lipsa autorizației de mediu pentru funcționarea Restaurantului Panoramic a intrat în atenția Gărzii de Mediu Brașov, care zilele trecute a finalizat un control la agentul economic. În urma acestui control comisarii de mediu au aplicat o amendă și au dispus remedierea deficiențelor constatate.

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov a precizat că restaurantul a fost amendat pentru că nu a avut autorizația de mediu pentru funcționarea unității, dar și pentru faptul că nu a putut prezenta o convenție care să îi permită să folosească pentru aprovizionare și pentru transportul deșeurilor drumul care pornește din Valea Cetății.

„Având în vedere natura terenului, dar și regimul special de protecție, accesul trebuia reglementat printr-o convenție cu Agenția Națională pentru Arii Protejate din cadrul Direcției Județene de Mediu, Primăria Brașov și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Prin acest document ar fi trebuit să fie stabilit numărul de vehicule și graficul de circulație, astfel încât să nu fie afectată zona din punct de vedere al protecției mediului și al turismului. Neavând reglementată activitatea din punct de vedere al legislației de mediu și având în vedere că nu erau respectate condițiile impuse de legislație pentru activitatea într-o arie protejată, unitatea a fost amendată și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor, respectiv intrarea în legalitate prin obținerea tuturor documentelor necesare funcționării”, a declarat Mircea Paraschiv.

Pentru obținerea autorizației de mediu pentru funcționarea restaurantului deținut de omul de afaceri George Copos, solicitarea a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în 13 mai.

Citește mai departe

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov. Voluntarii Oaki au readus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi

Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov, unde voluntarii Oaki au adus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi.

Publicat

in

Copiii de la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități din cadrul Direcția de Asistență Socială Brașov au fost, pentru câteva ore, personajele principale ale unui carnaval organizat cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”. Atmosfera a fost animată de costume colorate, dans, baloane și activități interactive pregătite împreună cu voluntarii de la Oaki, care vizitează lunar centrele de copii, cu „Laboratorul de joacă”.

La eveniment a participat și viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, iar în centrul atenției s-au aflat copiii și poveștile lor de viață, care, și de această dată, și-au pus amprenta asupra celor prezenți.

„Am fost prezenți ca voluntari, dar adevărul este că noi am primit mai mult decât am oferit. Am primit lecții despre curaj, despre puterea de a zâmbi chiar și atunci când viața nu este ușoară și despre frumusețea sinceră a unui copil care se bucură din toată inima”, spune Alina Brazu, de la Asociația Oaki, care s-a alătura activităților zilei, la centrul DAS.

„Laboratoarele de joacă”, activități constante în centrele Direcției de Asistență Socială Brașov

Asociația Oaki s-a aflat ieri la Centrul pentru copii cu dizabilități, din cadrul Direcției de Asistență Socială, pentru a anima evenimentul, cu voluntarii săi. De altfel, voluntarii Oaki colaborează constant cu centrele DAS Brașov încă din 2022, prin proiectul „Laboratoarele de joacă”, organizând activități recreative și educative pentru copiii aflați în situații vulnerabile. În paralel, din 2014, aceștia se implică și în organizarea evenimentului de Crăciun „Dincolo de bariere”, dedicat copiilor cu dizabilități.

Potrivit reprezentanților organizației, întâlnirile cu acești copii sunt și o ocazie de a aduce în atenția comunității eforturile depuse zilnic de părinți, terapeuți și personalul din sistemul social.

„Acești copii duc zilnic lupte pe care mulți dintre noi nici nu le vedem. Fiecare pas, fiecare cuvânt, fiecare reușită vine cu efort, răbdare și multă iubire în jurul lor. Și totuși… ei găsesc puterea să râdă, să danseze, să îmbrățișeze și să ofere afecțiune atât de sincer”, au mai spus reprezentanții Oaki.

Ziua Porților Deschise la DAS Brașov a făcut parte din seria activităților organizate de DAS Brașov pentru promovarea serviciilor sociale și pentru apropierea comunității de copiii și familiile care au nevoie de sprijin specializat.

Lucian Patrașcu – viceprimarul mun. Brașov

Reprezentanții DAS au ales să marcheze evenimentul la Centrul pentru copii cu dizabilități, de pe strada Panselelor nr. 23, pentru a evidenția implicarea constantă a specialiștilor și a angajaților DAS, în sprijinirea micilor beneficiari și a familiilor acestora.

„Sunt locuri în care administrația se vede cel mai bine prin oameni. Prin răbdare. Prin grijă. Prin felul în care fiecare copil este sprijinit pas cu pas. Centrul de pe strada Panselelor nr. 23 este un astfel de loc. Un spațiu în care profesionalismul se împletește cu empatia și responsabilitatea. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru munca lor. Brașovul are nevoie de astfel de servicii și de oameni care pun suflet în ceea ce fac”, a spus viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, prezent la evenimentul de ieri.

Citește mai departe

Trending