Primăria Brașov a început demersurile pentru preluarea Casei Hircher, după modelul Cetățuii

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat că pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din data de 28 ianuarie  va fi supus aprobării un proiect de hotărâre privind începerea demersurilor juridice pentru recuperarea Casei Hirscher (fostul Cerbul Carpatin), una dintre clădirile simbolice pentru istoria și identitatea Brașovului. Ca și în cazul Cetățuii, trecerea acestui monument istoric în proprietatea unei societăți comerciale (care, ulterior s-a privatizat) s-a făcut fără respectarea prevederilor legale, având în vedere că proprietarul de drept al imobilului era Municipiul Brașov. Primăria Brașov a făcut o serie de cercetări care confirmă justețea acestui demers. În proiectul de HCL se propune Consiliului Local continuarea parteneriatului cu aceeași casă de avocatură care a contribuit la recâștigarea Cetățuii, având în vedere experiența pe care au dobândit-o. Conform raportului de specialitate de la acest proiect, Apollonia Hirscher a donat comunității brașovene această clădire, și nu unei societăți comerciale.

Care sunt argumentele Primăriei Brașov pentru preluarea clădirii

Apollonia Hirscher (1482-1541) a donat o parte din averea sa Comunităţii Braşovenilor. Printre aceste donaţii a fost şi „Casa Negustorilor” actualmente Restaurantul „Cerbul Carpatin” situat în Piaţa Sfatului intersecţie cu Str. Hirscher. Din perioada comunistă şi până în prezent, în imobilul de mai sus funcţionează Restaurantul “Cerbul Carpatin” aflat în proprietatea SC POSTĂVARUL SA.

Din punct de vedere al evidenţei de carte funciară, acest imobil este identificat cu nr. top. 5244, fiind înscris în CF nr. 1 Braşov, iar conform act CF nr. 7191/09.06.1905, imobilele transcrise din vechile registre funciare în prezenta carte funciară se intabulează în favoarea Oraşului Liber Regal Braşov de la înfiinţarea cărţii funciare.

„Din anul 1905 şi până în anul 1998 când proprietar tabular figurează Statul Român, nu este menţionată în cartea funciară nici o altă înscriere la foaia de proprietate prin care să se înregistreze transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză de la Oraşul Regal Braşov la Statul Român. Tot în anul 1998 se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat mai sus în favoarea SC POSTĂVARUL SA.  Înscrierea registratorului privind actul nr. 4088/1998 considerăm a fi total greşită. Înscrierea dreptului de proprietate a SC POSTĂVARUL SA asupra imobilului „Casa Hirsher” s-a făcut fără respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 22 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, care stipulează faptul că radierea înscrierii dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale se va face în temeiul actului care exprimă consimţământul titularului la stingerea lor (în speţă, titularul fiind Municipiul Braşov, identic cu Oraşul Liber Regal Braşov, care nu şi-a dat acordul privind radierea sa din evidenţele de carte funciară şi în aceste condiţii neexistând un act translativ de proprietate asupra imobilului reprezentând “Casa Hirscher”)”, se arată în raportul de specialitate aferent proiectului de hotărâre de Consiliu Local.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.