Connect with us

Investitii

Ministrul  Transporturilor apelează la procedura de accelerare pentru a termina mai repede autostrada Râșnov – Cristian. Constructorului i-a fost promisă  o „primă de mobilizare”  

Published

on

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc,  a promis ieri, la Râșnov, că segmentul de autostradă Râșnov – Cristian va fi gata la sfârșitul acestui an, chiar dacă termenul oficial de finalizare este luna noiembrie a anului 2020. Pentru a reuși acest lucru, ministrul va apela la „procedura de accelerare”.

„Contractul de lucrări pentru acest segment a fost semnat în luna octombrie a anului 2017. Astăzi (20 mai – n.n.) dăm startul lucrărilor. Finanţare există. Avem trecut acest proiect şi pe fonduri europene. Am semnat astăzi (20 mai n.n.) contractul de finanţare. Vă asigur că acest tronson va fi finalizat înainte de termenul prevăzut în contract, semnat cu o firmă românească. Am vorbit cu constructorul. Vom începe o procedură de accelerare. Vom aloca nişte fonduri suplimentare pentru «mobilizare în permanență» pe şantier. Contractul de finanţare este de 200 de milioane, în timp ce contractul de lucrări este de 118 milioane de lei”, a declarat ministrul Transporturilor.  

Practic, dacă se adaugă și TVA, valoarea lucrărilor la cei 6,3 km de autostradă și 3,7 km drumuri de legătură este de 140 milioane lei, astfel că „prima de mobilizare” ar putea ajunge la 60 milioane lei.

 Acest segment va avea o lungime de 10 km, din care 6,3 km în regim de autostradă și 3,7 km la profil de drum naţional cu 4 benzi, separate pe zona mediană. Segmentul pornește de lângă Cristian și se oprește lângă Râșnov. Unul dintre pasajele mari ale acestei autostrăzi trece prin localitatea Râșnov, între cartierul Romacril și restul orașului.

Proiectul tehnic, terminat cu întârziere 

Constructor al acestui segment de autostradă este Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL. Potrivit contractului semnat în anul 2017,  durata de contractului este de 24 luni, din care proiectare – 6 luni, iar execuţia propriu-zisă – 18 luni. Ordinul de începere a serviciilor de proiectare a fost emis în 11 aprilie 2018, însă constructorul nu  respectat cele 6 luni, documentația tehnică depusă de acesta la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere fiind respinsă de câteva ori, pentru că nu cuprindea toate detaliile tehnice. 

Oficial, lucrările ar trebui să fie gata în luna noiembrie a anului 2020, însă ministrul Transporturilor a anunțat luni  că vor fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Pe lângă lucrările propriu-zise, constructorul trebuie să se ocupe și de elaborarea dosarelor de expropriere, pentru că acest capăt de autostradă a început înainte ca toate terenurile să treacă 100% în domeniul public al statului, fiind „descoperit” din acest punct de vedere un tronson de aproximativ 700 m.

„Exproprierile sunt în sarcina constructorului. Am discutat cu ei. Au spus că au toate documentațiile pregătite şi urmează să le predea companiei, pentru aprobarea unei Hotărâri de Guvern”, a explicat directorul CNAIR, Narcis Neaga. 

 

Educație

Avantgarden primește o creșă, după ani de dezvoltare fără infrastructură suficientă. Noua unitate va avea 7 grupe

Published

on

În zona Bartolomeu – Avantgarden, unul dintre cele mai aglomerate cartiere rezidențiale din Brașov, în care numărul familiilor tinere a crescut mai repede decât infrastructura, autoritățile anunță startul lucrărilor pentru o nouă creșă, pe strada Lebedei.

Construcția se va face pe un teren care, până nu demult, era folosit ca organizare de șantier pentru dezvoltările imobiliare din zonă. Acum, spațiul a fost predat oficial constructorului, iar primele intervenții – împrejmuirea și organizarea șantierului – ar urma să înceapă chiar în zilele următoare, după cum a anunțat Primăria Brașov, într-un comunicat de presă transmis azi.

„Am emis ordinul de începere a lucrărilor pentru o nouă creșă, cu o capacitate de 70 de copii. Avem deja semnat contractul de finanțare, valoarea totală a investiției fiind de 14 milioane de lei. Ne-am propus ca, în termen de 12 luni, această creșă să fie funcțională, contribuind astfel la completarea infrastructurii educaționale și preșcolare din cartierul Avantgarden. Primăria Brașov va asigura realizarea și finanțarea racordurilor și a infrastructurii necesare; restul investiției este derulat prin Compania Națională de Investiții, în baza contractului semnat anul trecut. În acest fel, am reușit să reglementăm și situația terenului. Anterior, pe acest amplasament a funcționat organizarea de șantier a unui dezvoltator, care a eliberat zona și care ne-a permis să începem lucrările. De astăzi, amplasamentul a fost oficial preluat, fiind încheiat și procesul-verbal de predare-primire. Este un proiect important pentru locuitorii din Avantgarden, în special pentru familiile cu copii sau pentru cele care vor avea nevoie de astfel de servicii în viitor”, a declarat primarul George Scripcaru.

Creșă nouă cu șapte grupe, pentru Bartolomeu – Avantgarden

Proiectul noii creșe din Bartolomeu – Avantgarden vizează o unitate de educație cu o capacitate de 70 de locuri, copiii urmând să fie împărțiți în șapte grupe, o dimensiune considerată „medie” pentru astfel de unități. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar autoritățile spun că nu există loc de întârziere, în condițiile în care cererea pentru locuri în creșe este una ridicată în cartier.

„Începând de săptămâna viitoare vom demara lucrările pentru organizarea de șantier și realizarea împrejmuirii provizorii. Imediat după această etapă, vom trece la lucrările de săpătură și la execuția infrastructurii necesare clădirii. După aproximativ două luni, vom începe lucrările propriu-zise de structură, care includ fundația și infrastructura, urmate apoi de suprastructură, adică partea de deasupra solului a clădirii. Pe scurt, termenul total de execuție este de 12 luni, calculate începând de astăzi”, a precizat ing. Florin Potîrnichi, managerul de proiect.

Noua creșă din Bartolomeu – Avantgarden, finanțată de CNI

Investiția, în valoare de peste 14 milioane de lei, este finanțată prin Compania Națională de Investiții, în timp ce Primăria Brașov se ocupă de lucrările conexe – racorduri și infrastructură.

Pe hârtie, proiectul include toate funcțiunile standard: dormitoare, spații de joacă, cabinet medical, bucătărie și zone administrative, toate într-o clădire parter, cu acces separat pentru copii și personal. În exterior sunt prevăzute și spații verzi și locuri de joacă.

Proiecte pentru creșe noi, în diverse stadii, pe str. Ioan Socec și str. Fundăturii

Creșa din Bartolomeu – Avantgarden, cartier care a avansat imobiliar mai rapid decât infrastructura necesară, nu este un caz izolat. Municipalitatea încearcă să recupereze decalajele din infrastructura preșcolară, într-un oraș unde dezvoltarea imobiliară a devansat, în multe cartiere, investițiile publice. În acest moment, alte două proiecte similare sunt în derulare, unul pe strada Ioan Socec, aproape de finalizare, și altul pe strada Fundăturii.

Rămâne de văzut dacă termenul de 12 luni anunțat pentru creșa din Bartolomeu – Avantgarden va fi respectat — o promisiune frecvent întâlnită în cazul investițiilor publice, dar mai rar bifată fără întârzieri.

Continue Reading

Investitii

La doi pași de Brașov, dar fără canalizare: realitatea din Sânpetrul vechi

Published

on

Deși este una dintre cele mai dinamice comune din zona Brașov, cu dezvoltări imobiliare accelerate în ultimii ani, Sânpetru continuă să se confrunte cu probleme de infrastructură de bază, mai ales în zona veche a localității.

În unele gospodării din „vatra satului”, metodele tradiționale de gestionare a apelor uzate nu au dispărut: încă se folosesc bazine vidanjabile sau chiar latrine uscate, o realitate care contrastează puternic cu imaginea de suburbie modernă a comunei.

Proiect pentru extinderea rețelei de canalizare pe 4 străzi din Sânpetru

Pentru a corecta aceste decalaje, administrația locală a început demersurile pentru extinderea rețelei de canalizare și apă. Proiectul, aflat în prezent în faza de obținere a acordului de mediu de la Direcția Județeană de Mediu Brașov, vizează mai multe străzi din zona veche.

Concret, lucrările propuse includ extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de aproximativ 1,3 kilometri, pe străzile Șt. O. Iosif, Rahovei, Cetinii și Magnoliei. În urma investiției, 132 de gospodării ar urma să fie racordate la sistemul centralizat.

În paralel, este prevăzută și extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Magnoliei din Sânpetru, pe o distanță de aproximativ 320 de metri.

Proiectul vine într-un moment în care presiunea pe infrastructura existentă crește constant, pe fondul extinderii rezidențiale din zona metropolitană a Brașovului, iar diferențele dintre noile cartiere și zonele istorice devin tot mai vizibile.

Continue Reading

Investitii

Două luni cu restricții de circulație pe strada 13 Decembrie din Brașov

Published

on

În această perioadă se lucrează la rețelele de apă

Compania Apa Brașov a anunțat că începând cu data de 18 martie, timp de aproximativ două luni, pe strada 13 Decembrie din Brașov se circulă cu restricții pe sectorul cuprins între giratoriile de la Onix și Făget. Restricțiile sunt instituite ca urmare a faptului că pe o porțiune de 725 de metri, cuprinsă între cele 2 sensuri giratorii se lucrează la mpdernizarea rețelei de apă.

„Lucrările se vor desfășura pe partea dreaptă a carosabilului, pe sensul de mers către Sânpetru și vor cuprinde următoarele elemente: 5 hidranți, 6 cămine de vane, 26 de branșamente noi și 11 cămine din bolțari. Intervențiile vor fi realizate pe tronsoane de maximum 50 de metri, iar după finalizarea lucrărilor zilnice, partea carosabilă va fi nivelată cu piatră spartă, astfel încât banda de circulație să poată fi utilizată de către conducătorii auto”, au anunțat reprezentanții operatorului de apă.

Zonele de lucru sunt semnalizate, iar termenul estimat de execuție este de 2 luni. Restricțiile sunt valabile doar în intervalul orar 08.30 – 16.00, iar Poliția Locală Brașov va dirija și fluidiza traficul rutier.

Continue Reading

Trending