Site icon

O firmă din Sibiu va construi terminalul Aeroportului de la Brașov. Compania este la al doilea contract cu CJ pentru aeroport

SC Construcții SA Sibiu a câștigat licitația pentru contractul de construire a terminalului Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, venind cu o ofertă de 145.275.491 de lei, față de valoarea estimată de 184.671.650 de lei (TVA inclus).  Aceasta reprezintă cea mai avantajoasă dintre cele patru oferte înscrise și va rămâne definitivă după cele 10 zile de contestații. „Până în data de 23 mai este perioada de contestații, însă am încredere că parcurgând sub supravegherea ANAP toată procedura, aceasta s-a desfășurat în mod legal ;i nu vor exista motive de contestare. “, a declarat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov. 



Valoarea efectivă a terminalului este de 140.362.973 lei, 4.912.679 lei fiind valoarea proiectului. De la momentul emiteri ordinului de începere, constructorul va avea la dispoziție 12 luni pentru a realiza terminalul, din care 3 luni pentru proiectare și 9 luni pentru execuție. 

Terminalul va avea o suprafață de 11.700 de metri pătrați și trei niveluri  (subsol, parter, etaj), urmând să fie echipat cu tot ce este necesar pentru fluxul de marfă și pasageri dar și pentru a respecta măsurile de securitate. EL va fi construit în baza unei teme de proiectare realizate de arhitectul Dorin Ștefan (cel care a proiectat și corpul nou al Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă“).

Proiectarea are în vedere construirea construirea unui terminal are să confere unicitate şi reprezentativitate Brasşvului păţati în domeniu. Planurile Terminalului de pasageri relevă o suprafaţă desfaăşurată de 11.780 metri pătraţi (subsol, parter, etaj), la care se adaugă o suprafaţă de 510 de metri pătraţi reprezentând terase construite deschise şi acoperite în afara perimetrului construit. Teminalul va fi dotat atât cu echipamentele necesare asigurării fluxului de transport şi bagaje (ascensoare, scări rulante, benzi transportoare), cât şi cu echipamente moderne de securitate, la standardele solicitate de către instituţiile statului care le vor opera, respectiv SRI, Poliţia de Frontieră, Vama.



SC Construcții SA Sibiu este aceeași companie care a câștigat și contractul pentru cele nouă obiecte ale aeroportului, respectiv clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea auto și drumul de acces terminal – DJ 103C, drumurile tehnologice interioare, împrejmuirile și porțile, rețelele interioare în aeroport și platforma antisuflu. Acest contract pentru cele nouă obiecte are o valoare de  28.594.034,30 lei fără TVA (34.026.900,82 lei cu TVA), iar  lucrările pentru realizarea lor vor începe începe în scurt timp, după ce va fi obținută autorizația de construire, a precizat președintele CJ, Adrian Veștea. 

 

 

 

Exit mobile version