Ramai la curent!

Cotidian

De la 1 iulie, RATBV asigură transportul până în Ghimbav. Tariful va fi mai mic decât cel actual, practicat de privați

Publicat

in

Ruta Brașov- Ghimbav și retur va fi asigurată de la 1 iulie de RATBV, a anunțat viceprimarul Ionel Fliundra. 

Autoritățile au stabilit traseul dar și tariful, care este mai mic faţă de cel practicat în prezent de operatorul privat, respectiv 2,5 lei/ călătorie, faţă de 3 lei- călătorie. 

Autobuzele vor circula cu o frecvenţă de 30-40 de minute. 

Viceprimarul Ionel Fliundra  a anunțat că pe viitor, toate stațiile de pe traseu vor fi amenajate și vor avea inclusiv refugii cu afișaj electronic. Investiția pentru amenajpri este bugetată în acest an cu 800.000 de lei, dar nu s-a pornit deocamdată o procedură de achiziţie publică, astfel că este de aşteptat ca aceste staţii să fie utilizate pentru început, într-o formă „brută“, pentru ca apoi să fie modernizate după ce va fi angajată o firmă. 

Traseul aprobat de Agenția de Transport Metropolitan Brașov este următorul:

Stadionul Municipal – (Hornbach) – Service (vis-a-vis de Auchan) – Metro – Pendiunea Diamant (DN1) – Str. Făgăraşului, intersecţia cu strada Lungă – strada Morii, lângă Primărie – strada Morii, la Troiţă – Piaţa Ştefan cel Mare – strada Petuniei (cap de linie) – strada Crizantemei, la Grădiniţă – strada Genţianei (la blocurile de locuinţe sociale), incinta TESS – (Hornbach) – strada Cărămidăriei (vis-a-vis de Auchan) – Stadionul Municipal. 

Staţia de la Hornbach este încă în discuţii, a precizat viceprimarul oraşului Ghimbav, întrucât este pe teritoriul  Braşov, iar pentru utilizarea ei este nevoie de avizul Municipalităţii. 

Primăria Ghimbav urmează să participe anual la Asociația de Transport Metropolitan Brașov, care operează în zonă, cu 600.000 de lei. 

 

Citește mai departe
2 Comentarii

2 comentarii

  1. Pingback: RATBV extinde transportul intrajudețean. De la 1 iulie va asigura ruta Brașov - Ghimbav - Biz Brasov

  2. Cetateanul jecmanit

    13/06/2019 at 20:26

    Nu inteleg de ce nu putem folosi abonamentul de Brasov si pe Ghimbav. Ca sa ne mai jecmaneasca RAT de bani. La inceput anuntau curse din 25 in 25 de min, acum ni se spune ca vor fi din 30-40 de min. Daca ratezi un bus, intarzi o ora la munca plus ca va fi full de vreme ce toti oamenii care se inghesuiau in 2 curse de dubita vor veni pe una de RAT. Multumim pt nimic.

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Închiderea gropii de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj, mai costisitoare pentru bugetul local al Brașovului. Cofinanțarea municipiului crește cu aproape 21%

Publicat

in

Transformarea fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș – Triaj a municipiuliui Broșov va pune o presiune suplimentară pe bugetul local, față de estimarea inițială.

Pentru acest proiect,estimat la 135.453.971 lei (TVA inclus), Primăria Brașov a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru, iar la momentul respectiv municipalitatea brașoveană a luat în calcul o contribuție de 50.698.443,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Între timp, Primăria Brașov a primit o adresă de la autoritatea finanțatoare, prin care se solicită Primăriei Brașov „modificarea contribuției proprii în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv majorarea contribuției proprii de la 2% la 22,71%”. În aceste condiții, suma ce trebuie asigurată de la bugetul locoal va fi de 68.607.073 lei (inclusiv TVA), majorarea fiind de 17.908.630 lei.

Proiectul are ca obiectiv reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban.

Citește mai departe

Cotidian

Salvie și echinaceea, în giratoriile din Brașov. Primăria a apelat la un peisagist pentru plantările de primăvară

Publicat

in

Primăria Brașov început plantările de primăvară, iar pentru ca stabili combinațiile optime de specii, municipalitatea a apelat la un peisagist. Până în prezent, au fost plantate flori și arbuști ornamentali în 7 zone ale municipiului, printre speciile folosite fiind tuia, ienupăr, pin, liliac, panseluțe, trandafir, lavand, photinia și euonymus aureus.

„Plantăm panseluțele pentru a asigura un aspect plăcut încă de acum, până când vor înflori lalelele, astfel încât întregul ansamblu să fie armonios și atractiv. Am ales aceste flori tocmai pentru rezistența lor – după cum se vede, chiar și în condițiile în care încă mai ninge sau temperaturile scad, panseluțele se comportă foarte bine”, a explicat Marta Zevedeanu, peisagist.

Totodată, au fost realizate lucrări de însămânțare a gazonului în mai multe spații verzi.

14 sensuri giratorii, primele pe listă

În perioada următoare vor fi realizate lucrări în sensurile giratorii, dar și în alte zone reprezentative ale orașului. Într-o primă etapă, 14 sensuri giratorii vor fi reconfigurate și înfrumusețate prin plantarea de specii ornamentale, conform conceptului stabilit de peisagist.

„În amenajarea sensurilor giratorii vom utiliza plante perene, arbuști ornamentali și flori, pentru un aspect estetic îmbunătățit și de durată. Alegerea plantelor perene este importantă deoarece acestea rezistă ani la rând, oferind un decor constant. Din punct de vedere cromatic, vom avea o paletă variată, incluzând specii precum salvie și echinaceea, plante care au și rolul de a atrage polenizatorii. Ne dorim ca aceste amenajări să reziste pe o perioadă cât mai lungă, din primăvara timpurie până târziu în sezon, chiar pe tot parcursul anului. Obiectivul nostru este ca spațiile verzi să arate bine pe o perioadă cât mai îndelungată, începând cu debutul primăverii și până târziu în sezon, chiar pe tot parcursul anului. Mizăm pe aceste plante rezistente, pentru a evita înlocuirea frecventă și pentru a menține un aspect îngrijit și plin de culoare pe termen lung”, a mai spus Marta Zevedeanu.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa a deschis un nou șantier în Brașov. În zona străzii Stadionului se fac foraje orizontale

Publicat

in

Dacă pe strada 13 Decembrie din Brașov, lucrările de reabilitare a rețelei de apă se fac cu săpătură, fiind îngreunat traficul rutier, într-o altă zonă din oraș, intervențiile sunt realizate cu o tehnologie modernă.

Astfel, Compania Apa Brașov a anunțat că în 25 martie, în zona străzii Stadionului, au început lucrările de extindere a rețelei de apă, între intersecția cu strada Mihai Viteazul și intersecția cu Bulevardul Griviței.

„Lucrările sunt realizate prin foraj orizontal, astfel că arterele principale vor fi traversate doar prin această tehnică. Circulația pietonală va fi îngreunată doar pe anumite porțiuni, care vor fi semnalizate corespunzător. În ceea ce privește circulația rutieră, vom anunța din timp eventualele restricții și străzile afectate”, au anunțat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending