Site icon

Iluminat public și la ieșirea din Brașov spre Feldioara. În planurile Primăriei sunt și străzile din zona nouă din Tractorul  

Anunțat de aproape doi ani, proiectul privind iluminarea drumului spre Sighișoara a început în 13 iunie și, a anunțat Primăria Brașov, lucrările se vor încheia în 31 iulie.

Iluminatul va fi realizat pe sectorul de drum cuprins între pasajul Fartec și intersecția cu ocolitoarea municipiului.

Proiectul face parte programul de investiții pentru modernizarea sau extinderea reţelei de iluminat pe mai multe străzi din Brașov.  Pentru realizarea acestor investiții, în urma unei licitații, Primăria Brașov a semnat cu S.C. Flash Lighting Services SA un contract  în valoare de 6.825.191,05 lei, fără TVA, finanțare de la bugetul local. 

 „Este una dintre cele mai importante lucrări din acest pachet de investiții, DN 13 fiind singura ieşire din oraş fără sistem de iluminat public. Stâlpii vor fi amplasați în scuarul de pe mijlocul străzii, fiecare va avea două brațe, pentru fiecare sens de mers și, nineînțeles, corpurile de iluminat sunt cu tehnologie LED. Mai rămâne sectorul din DN 13, de la ocolitoare până la limita administrativă. Acest tronson l-am prins într-un alt pachet de lucrări, la care avem deja studiu de fezabilitate, iar acum pregătim documentația în vederea licitației de lucrări. Din programul de investiții pe care deja îl derulăm cu Flash-ul, s-au finalizat lucrările de modernizare și extindere pe următoarele străzi: Brazilor, Stejarului, Lacurilor, Bârsei, Iazului și Calea București, partea din dreptul Selgrosului, unde nu aveam iluminat“, a precizat primarul George Scripcaru.

DN 13, tronsonul cuprins între Pasajul Fartec și intersecția cu ocolitoarea, presupune introducerea a 2,4 km de rețea, amplasarea, pe axul drumului a 66 de stâlpi, cu două brațe, și a 122 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED. 

Unde a mai fost modernizat sistemul de iluminat

Primăria Brașov a anunțat că până la sfârșitul anului vor trebui finalizate lucrările și la sistemele de iluminat pentru celelalte 7 străzi prevăzute în acest contract: Str.Oltului, Str. Someșului, Str. Brândușelor, Str. Ioan Slavici, Str. I. L. Caragiale, B-dul Victoriei, Aleea Tiberiu Brediceanu. 

Ce va urma…

Reprezentanții municipalității brașovene au mai anunțat în această perioadă se lucrează la dosarul unei noi licitații, împărțită în trei loturi, ce vizează extinderea iluminatului public în alte zone ale orașului.

–  Lotul 1 cuprinde Cartierul Tractorul cu următoarele străzi, domeniu public: str. Ioan Socec (parţial), str. Alex. Ciurcu (parţial), str. Argintului de la intersecţia cu Socec, str. 1 Decembrie 1918 de la intersecţia cu Socec, str. Manole Diamandi (parţial), str. Emanuel Bernfeld, str. Ştefan Baciu (parţial), str. George Moroianu, str. Ioan Ursu,str. Ioan Popasu ( parţial), str. Tiberiu Eremia, str. I.C. Brătianu, str. Fundătura Popasu, str. Liviu Rebreanu, str. Fundătura Brătianu, str. Ştefan Emilian, str. Cristian Pomarius, str. Ionel Teodoreanu, Str. George Călinescu, str. Eugen Jebeleanu, str. George Bacovia, str. Nicolae Labiş, str. Aleea Adrian Păunescu, str. VI A, str. VII B, str. Aleea VII C, str. Aleea VII D, str. Aleea VII E,  str. Aleea VII F, str. Aleea VII G, str. Aleea VII H, str. Aleea VII K, str. Aleea VII L.

– Lotul 2 cuprinde următoarele străzi: str. Cascadei, str. Dihamului, str. Mălinului, str. Parcul Verde, str. Pomiculturii, str. Fânului, str. Tismana, str. Aurel Marin, str. Dr. Liviu Câmpeanu, str. Augustin Bunea, Calea Feldioarei DN 13 ( tronson ocolitoarea Braşovului- limita municipiului Braşov), str. Vasile Goldiş, str. Sforii.

– Lotul 3 cuprinde următoarele străzi: str. Cucului, str. Ioan Clopoţel, str. Curmăturii, Str. Măgurii, str. Craiului, str. Narciselor, str. Cireşului, str. Gării Dârste. 

Exit mobile version