CSAT a aprobat azi declararea autostrăzii Ploiești-Brașov drept „obiectiv strategic de interes național”, a anunțat marți președintele Klaus Iohannis. Acest lucru presupune alocarea, cu prioritate, a unor fonduri publice, de la bugetul de stat, pentru această investiţie.
Declararea autostrăzii ca „obiectiv strategic de interes naţionqal“ vine după ce Guvernul României a renunţat la parteneriatul public-privat cu compania turco-chineză pe care o selectase pentru construirea drumului. (vezi AICI).
Pe de altă parte însă, Șeful statului a anunțat, la finalul reuniunii CSAT de azi, că a atenționat-o pe Viorica Dăncilă că „încă de la finalul anului trecut este în vigoare o lege pe care Guvernul continuă să o încalce și care prevede obligativitatea construirii Autostrăzii Moldovei”.
„Avem o nouă dovadă a incapacității acestei guvernări de a dezvolta România. Este deplina responsabilitate a Guvernului de a găsi acele soluții care se impun pentru a putea realiza aceste proiecte prioritare pentru milioane de români, inclusiv posibilitatea declarării și acestui obiectiv de infrastructură ca unul strategic de interes național, lucru pe care l-am propus foarte concret în ședința CSAT de astăzi”, a mai spus Iohannis.