RATBV S.A. aduce la cunoștința clienților săi faptul că suspendă din data de 17 iulie 2019 circulația autobuzului de pe linia 61. Acest traseu asigura legătura între
capătul de linie Livada Poștei și diferite obiective turistice sau culturale situate în zona centrului vechi al orașului.
Măsura este determinată de considerente ce țin de gradul de încărcare foarte redus al acestei linii. Autobuzul alocat acestui traseu efectua zece curse zilnic, însă numărul de validări înregistrat în aceste ultime trei luni a fost redus, a precizat purtătorul de cuvânt al RATBV, Silviu Ştefan.
Potrivit unor reprezentanţi ai RATBV, gradul de încărcare era în medie, de 10%, în condiţiile în care ar fi fost nevoie de cel puţin 25% pentru a fi acoperite cheltuielile de operare ale acestei linii.
Autobuzul de pe linia 61, care a intrat în funcţiune la începutul lunii mai, parcurgea un traseu circular: Livada Poştei – Strada Mureşenilor (Piaţa Sfatului) – Strada G. Bariţiu – Strada C. Brâncoveanu – Strada Prundului – Strada Poarta Schei – Strada N. Bălcescu – Strada C. Dobrogeanu Gherea – Aleea T. Brediceanu (Aleea de sub Tâmpa) – Strada C. Dobrogeanu Gherea – Strada N. Bălcescu – Bulevardul 15 Noiembrie 1987 – Strada Agrişelor – Bulevardul Iuliu Maniu – Strada N. Iorga – Livada Poştei.
Preţul unui bilet era de 12 lei, valabil toată ziua, indiferent de numărul de călătorii.
Pe de altă parte, dacă RATBV a renunţă la linia turistică de pe traseul 61, este posibil ca în curând să fie reintrodus autobuzul etajat, pentru a deservi unele trasee spre obiectivele turistice din oraş, după cum au precizat surse de la compania de transport public din Braşov.
Autobuzul turistic marca AYATS BRAVO, cu motor IRIBUS, a fost fabricat în 2007, iar în 2008 a fost achiziționat cu 300.000 de euro de către Consiliului Județean Brașov, care nu a reuşit însă să îl facă rentabil. După mai multe încercări de vânzare, autobuzul etajat a ajuns în curtea RATBV, donat fiind de către CJ, iar acum ar putea fi repus în funcţiune.
Oficiali ai RATBV spun că autobuzul etajat a fost deja reparat şi autorizat, iar în următoarea perioadă se vor stabili şi traseele pe care se va circula, precum şi modul în care va fi operat.