Cunoscutul om de afaceri Dan Cămârzan, din Braşov, judecat pentru că şi-ar fi omorât bunica la începutul lunii mai şi aflat în prezent în arest preventiv, va fi internat provizoriu într-un spital de psihiatrie, potrivit deciziei Tribunalului Braşov. Sentinţa nu este definitivă.
Magistraţii Tribunalului Braşov au decis revocarea arestării preventive în cazul omului de afaceri Dan Cămârzan şi a dispus internarea medicală provizorie într-un spital de psihiatrie.
„Revocă măsura arestării preventive sub puterea căreia se află inculpatul Cămârzan Dan Cristian, deţinut în Arestul IPJ Braşov în baza mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Braşov. Admite solicitarea formulată de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi în consecinţă (…) dispune internarea medicală provizorie a inculpatului, dispune comunicarea prezentelor dispoziţii administraţiei locului de deţinere şi Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Braşov. După rămânerea definitivă a prezentelor dispoziţii, dispune transferul de îndată al inculpatului în unitatea medicală de specialitate stabilită de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Braşov”, se arată în decizie.
Cunoscutul om de afaceri din Braşov Dan Cămârzan a fost arestat preventiv, la începutul lunii mai, fiind acuzat că şi-a omorât bunica, în casa unde locuiau împreună.
„Din anchetă a rezultat că fiica victimei, care este şi mama inculpatului, a încercat să-l oprească, lovindu-l, însă fără rezultat. A fost de faţă. Locuiau împreună. Conflictul a fost unul spontan”, susţine Adrian Aldea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Surse judiciare au mai declarat, corespondentului MEDIAFAX, că nu era prima data când Dan Cămârzan era implicat în incidente violente. El a fost acuzat anul trecut, chiar de fosta lui soţie, că a comis unele acte care i-au provocat acesteia temeri, femeia cerând şi un ordin de protecţie împotriva lui, în luna ianuarie 2018. Aceasta a susținut atunci că bărbatul consuma substanţe halucinogene.
Omul de afaceri, Dan Cămârzan s-a remarcat în ultimii ani prin mai multe dezvoltări imobiliare pe care le-a dus spre faliment, dar și prin extravaganțe – cum este cea de a cumpăra o sticlă de șampanie de 15.000 de euro într-un club de pe litoral. Anul trecut, omul de afaceri în vârstă de 44 de ani se remarca și prin faptul că susținea public că ar fi „trimisul lui Dumnezeu pe pământ“.
Potrivit Forbes, Dan Cămârzan avea în 2010 o avere de peste 29 de milioane de euro. El a fost implicat în afaceri imobiliare, iar în primăvara lui 2018 s-a făcut remarcat prin apartenența la comunitatea celor care, în baza certificatului de născut viu, emis de Primărie, contestă restul actelor de identitate emise de autorități și se consideră „suverani”.