Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie. Incindentul s-a petrecut în jurul orei 3.30, la doar doi metri de locul în care se afla asistenta de serviciu, potrivit unor surse din Poliția Buzău. Ministerul Sănătății promite să ia măsuri, dacă se va dovedi că a fost vorba e o neglijență a angajaților spitalului.
Potrivit șefului Inspectoratului de Poliția al Județului Buzău, Laurențiu Pantazi, agresorul, un bărbat de 38 de ani internat voluntar, în cursul zilei de joi, cu sevraj etilic, a intrat în miez de noapte, cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii. Patru dintre pacienți au murit, din cauza traumatismelor craniene (trei în spitalul de la Săpoca, al patrulea după ce a fost transportat la UPU Buzău), iar nouă au suferit răni grave. Doi dintre pacienții răniți sunt în comă și au fost transportați, în această dimineață, la spitale din București, potrivit unor date ale Mediafax.
Agresorul se afla într-un salon cu regim de supraveghere normal, pentru că simptomele pe care le-a arătat nu prevedeau nenorocirea ce avea să se întâmple, spun reprezentanții conducerii spitalului. Practic, pacientul nu prezenta pericol, după evaluarea făcută de cadrele medicale. Cu toate astea, într-un episod psihotic grav, el a fost capabil să atace tot ce i-a ieșit în cale.
Un aspect și mai grav al acestui incidentul este faptul că el s-a petrecut la doar câțiva metri de locul unde se afla o asistentă, care nu a putut face nimic pentru a-l opri pe agresor. „Una dintre asistente se afla la aproximativ doi metri de saloane. În momentul în care și-a dat seama că este nevoie de intervenție, pentru că lucrurile s-au derulat extrem de repede, deja faptele erau consumate”, a declarat Viorica Mihalașcu, managerul unității medicale. La momentul respectiv în secţie se mai aflau trei infirmiere.
Potrivit directorului Viorica Mihalașcu, noaptea trecută, în Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, erau de serviciu medicul de gardă, șapte asistente medicale, trei infirmiere și doi muncitori supraveghere bolnavi psihic periculoși, care deservesc în principal sectorul de supraveghere continuă. Muncitorii de supraveghere erau însă la poartă și în curte la acel moment.
De altfel, agresorul a fost prins se polițiști la poartă, cu stativul de perfuzii în mână, unde a fost și imobilizat.
Pacientul agresor se află acum în custodia Poliției Buzău dar nu poate fi audiat, pentru că este în sevraj și sedat, iar Tribunalul Buzău a deschis un dosar penal în acest caz. Problema care se pune acum este dacă, din partea angajaților Spuitalului de Neuropsihiatrie de la Săpoca a fost sau sau nu o neglijență să îl lase nesupravegheat pe pacientul cu sevraj etilic, într-un salon cu regim normal, dat fiind că agresiunea de noaptea trecută s-a petrecut într-un episod psihotic al acestuia.
De altfel, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a trimis deja Corpul de Control la Săpoca și spune că dacă a existat o neglijență din partea personalului medical, se vor lua măsuri.
„În tura din noaptea trecută, în pavilionul în care s-a întamplat tragedia au fost un medic și 7 asistenți , 3 infirmiere și 2 muncitori pentru supraveghere bolnavi psihici periculoși. Managerul unității medicale a declarat că agresorul era internat pentru probleme cu alcoolul și a lovit victimele fără ca acestea să apuce să ceară ajutor. Ultima victimă care a fost rănită s-a trezit și a reușit să alerteze personalul medical. (…) Am cerut o verificare amănunțită și rapidă Corpului de Control. Dacă este neglijență, vom acționa în consecință“, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă.