Ramai la curent!

Cotidian

România, țara în care pacientul ucide în spital, sub nasul medicilor și al supraveghetorilor

Publicat

in

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie. Incindentul s-a petrecut în jurul orei 3.30, la doar doi metri de locul în care se afla asistenta de serviciu, potrivit unor surse din Poliția Buzău. Ministerul Sănătății promite să ia măsuri, dacă se va dovedi că a fost vorba e o neglijență a angajaților spitalului.

 

Potrivit șefului Inspectoratului de Poliția al Județului Buzău, Laurențiu Pantazi, agresorul, un bărbat de 38 de ani internat voluntar, în cursul zilei de joi, cu sevraj etilic, a intrat în miez de noapte, cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii. Patru dintre pacienți au murit, din cauza traumatismelor craniene (trei în spitalul de la Săpoca, al patrulea după ce a fost transportat la UPU Buzău), iar nouă au suferit răni grave. Doi dintre pacienții răniți sunt în comă și au fost transportați, în această dimineață, la spitale din București, potrivit unor date ale Mediafax. 

Agresorul se afla într-un salon cu regim de supraveghere normal, pentru că simptomele pe care le-a arătat nu prevedeau nenorocirea ce avea să se întâmple, spun reprezentanții conducerii spitalului. Practic, pacientul nu prezenta pericol, după evaluarea făcută de cadrele medicale. Cu toate astea, într-un episod psihotic grav, el a fost capabil să atace tot ce i-a ieșit în cale. 

 

Un aspect și mai grav al acestui incidentul este faptul că el s-a petrecut la doar câțiva metri de locul unde se afla o asistentă, care nu a putut face nimic pentru a-l opri pe agresor. „Una dintre asistente se afla la aproximativ doi metri de saloane. În momentul în care și-a dat seama că este nevoie de intervenție, pentru că lucrurile s-au derulat extrem de repede, deja faptele erau consumate”, a declarat Viorica Mihalașcu, managerul unității medicale. La momentul respectiv în secţie se mai aflau trei infirmiere. 

Potrivit directorului Viorica Mihalașcu, noaptea trecută, în Spitalul de Neuropsihiatrie   de la Săpoca, erau de serviciu  medicul de gardă, șapte asistente medicale, trei infirmiere și doi muncitori supraveghere bolnavi psihic periculoși, care deservesc în principal sectorul de supraveghere continuă. Muncitorii de supraveghere erau însă la poartă și în curte la acel moment. 

De altfel, agresorul a fost prins se polițiști  la poartă, cu stativul de perfuzii în mână, unde a fost și imobilizat.

 

Pacientul agresor se află acum în custodia Poliției Buzău dar nu poate fi audiat, pentru că este în sevraj și sedat, iar Tribunalul Buzău a deschis un dosar penal în acest caz. Problema care se pune acum este dacă, din partea angajaților  Spuitalului de Neuropsihiatrie de la Săpoca a fost sau sau nu o neglijență să îl lase nesupravegheat pe pacientul cu sevraj etilic, într-un salon cu regim normal, dat fiind că agresiunea de noaptea trecută s-a petrecut într-un episod psihotic al acestuia. 

De altfel, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a trimis deja Corpul de Control la Săpoca și spune că dacă a existat o neglijență din partea personalului medical, se vor lua măsuri. 

 

În tura din noaptea trecută, în pavilionul în care s-a întamplat tragedia au fost un medic și 7 asistenți , 3 infirmiere și 2 muncitori pentru supraveghere bolnavi psihici periculoși. Managerul unității medicale a declarat că agresorul era internat pentru probleme cu alcoolul și a lovit victimele fără ca acestea să apuce să ceară ajutor. Ultima victimă care a fost rănită s-a trezit și a reușit să alerteze personalul medical. (…) Am cerut o verificare amănunțită și rapidă Corpului de Control. Dacă este neglijență, vom acționa în consecință“, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă. 

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Garaj pentru biciclete în Cartierul Florilor din Brașov. Cererile pentru un loc se depun de azi

Publicat

in

Locuitorii din cartierul Florilor din Brașov vor avea la dispoziție, în perioada următoare, un spațiu pentru depozitarea bicicletelor. Primăria Brașov a anunțat deschiderea unui garaj pentru biciclete amplasat pe strada Violetelor, în apropierea bazei sportive din zonă. Noua facilitate se adresează în special locatarilor de la bloc, care nu dispun de spații potrivite pentru păstrarea bicicletelor și sunt nevoiți, de multe ori, să le depoziteze în apartamente, pe holuri sau în balcoane.

Potrivit municipalității, garajul este un spațiu închis, cu acces securizat și supraveghere video, iar utilizarea lui se va face pe bază de abonament anual.

Cereri până pe 20 aprilie

Brașovenii din cartier interesați de un loc de parcare pentru bicicletă pot depune solicitări începând de astăzi, fie online, fie la Centrul de Informații pentru Cetățeni, până la data de 20 aprilie. Tariful stabilit este de 5 lei pe lună pentru fiecare bicicletă, sumă achitată sub forma unui abonament anual.

Conform regulamentului anunțat de Primărie, o persoană poate solicita cel mult două locuri, iar o familie nu poate beneficia de mai mult de patru locuri. Locurile vor fi atribuite în ordinea depunerii cererilor, cu prioritate pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în cartierul Florilor și dețin o bicicletă.

În situația în care, până la 20 aprilie, numărul solicitărilor va depăși cele 50 de locuri disponibile, municipalitatea precizează că atribuirea se va face prin licitație.

Sistem de acces cu card și supraveghere video

Parcarea pentru biciclete este amenajată sub forma unui container securizat, dotat cu yală electromagnetică, cititor de card și camere de supraveghere video.

Primăria susține că acest tip de infrastructură ar putea fi extins și în alte zone ale orașului, în funcție de cerere și de spațiile disponibile.

Brașovul mai are încă trei astfel de parcări

Garajul din cartierul Florilor nu este primul de acest tip din municipiu. Potrivit datelor prezentate de Primărie, Brașovul mai are alte trei parcări securizate pentru biciclete:

  • în cartierul Astra, pe strada Soarelui50 de locuri;
  • în cartierul Noua, pe strada Prunului25 de locuri;
  • în zona Făget, pe strada 13 Decembrie50 de locuri.

„În Brașov nu ne dorim proiecte care «ruginesc», ci soluții reale pentru comunitate. Acest tip de garaj pentru biciclete este un exemplu concret: un sistem practic, util și accesibil pentru locuitori. Ideea este ca bicicliștii să poată închiria un loc sigur pentru depozitare, pe bază de abonament anual. Modelul poate fi extins în toate cartierele, astfel încât fiecare zonă să beneficieze de cel puțin un astfel de spațiu dedicat. Sistemul de supraveghere video ajută la siguranța bicicletelor, dar și a întregii zone. Sunt 50 de locuri, disponibile pentru închiriere. Îi îndemn pe toți cei interesați să profite de această ocazie și să își rezerve un loc sigur pentru bicicletele lor. În paralel, analizăm soluții similare și pentru parcarea motocicletelor, acolo unde este posibil”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

Valoarea unei astfel de parcări cu o capacitate de 50 de biciclete este de 52.250 de euro plus TVA, conform municipalității.

Citește mai departe

Cotidian

Plătitorii de taxe și impozite din Brașov au alimentat bugetul local cu peste 220 milioane de lei. Mulți și-au plătit integral obligațiile. Ce vor primi în schimb?

Publicat

in

179.712 de contribuabili din municipiul Brașov și-au plătit parțial sau total taxele și impozitele locale, până la data de 31 martie, ultima zi în care s-a acordat bonificația de 10% pentru achitarea integrală a sumelor datorate. De altfel, potrivit informațiilor Primăriei Brașov, 77% dintre contribuabili și-au achitat obligațiile de plată în totalitate.

Conform aceleiași surse, până la data de 31 martie, de la contribuabilii din Brașov a fost încasată suma totală de 220.178.899 lei, sumă care rămâne integral la bugetul local al municipiului. De altfel, acesta este unul dintre marile beneficii ale plăților făcute până acum, banii urmând să fie gestionați doar pe plan local pentru finanțarea unor investiții și politici publice.

82.080 de contribuabili au făcut plăți online

Ca si comportament fiscal în 2026 s-a înregistrat o creștere a plăților online 82.080 contribuabili achitand prin contul brasovcity și ghiseul.ro.

„Comparativ cu alți ani, în ultimele zile, chiar dacă a crescut numărul celor care făceau plăți, nu au fost timpi mari de așteptare, astfel că nu au mai fost cozi la fel de mari ca în anii precedenți. Inclusiv o parte dintre cei care au mers la sediul Direcției Fiscale, au preferat să plătească la automatele de plată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Conform legislației, taxele pe terenuri, clădiri și mijoacele de transport se pot plăti în două rate egale, termenele fiind 31 martie și 30 septembrie.

De asemenea, în municipiul Brașov, data de 31 martie a fost termenul limită pentru plata abonamentului pentru locul de parcare.

Citește mai departe

Trending