Ramai la curent!

Cotidian

Adrian Oprică, plimbare prin pădure pentru a demonstra utilitatea unui drum forestier

Publicat

in

Peste 400 de oameni, de diferite vârste, membrii sau simpatizanți ai PNL Brașov, au făcut duminică o plimbare prin pădure, pe jos și cu bicicleta, pe drumul forestier Crucur, pentru a demonstra arăta, prin puterea exemplui ce înseamnă un astfel de drum pentru brașoveni și numai. Acțiunea a fpst inițiată de liderul organizației municipale PNL Brașov, Adrian Oprică.

„Degeaba le explicăm oamenilor prin vorbe, ce înseamnă acest drum forestier, dacă nu mergem şi în pădure, împreună cu ei, pentru a le arăta şi răspunde la întrebări. Această iniţiativă a nostră vine în contextul în care se vehiculează unele idei că proiectul ar putea distruge o foarte mare parte din Muntele Tâmpa, ceea este o minciună în baza căreia cei de la USR au strâns semnături de la oameni”, a spus liderul organizaţiei braşovene. 

Adrian Oprică spune că a rămas surprins că o parte dintre cei mai în vârstă nici nu ştiau că sunt astfel de drumuri forestiere, pe care şi ei se pot plimba fără probleme.

„Am realizat prin acţiunea aceasta că inclusiv oamenii din organizaţia noastră nu ştiau că se pot plimba la pas prin pădure, că nu este un drum greu şi că poţi merge chiar în plimbare. Cei care au fost alături de noi în pădure, sunt doar o mică parte dintre cei care ar putea beneficia de un astfel de drum. Cei tineri îl pot face cu bicicleta, în vreme ce vârstnicii pot merge la pas. Ni s-au pus întrebări despre cum va arăta, cât de lat va fi, cât anume se va tăia şi de unde. Le-am explicat oamenilor că este uşor să pui pe un afiş o poza cu Calea Bucureşti şi să spui ca un astfel de drum se va face în pădure, însă este o încercare de manipulare care poate fi combătută foarte uşor. Oamenii au văzut cum este drumul Crucur, pe care noi ne-am plimbat, au văzut că nu este un pericol pentru pădure, ba dimpotrivă. Eu consider că ne-am atins scopul şi anume de a le arăta oamenilor, mai tineri sau mai în vârstă, că un drum forestier nu distruge nimic, ba dimpotrivă, aduce un plus valoare atât pentru ei pentru plimbări în natură, cât şi mediului, pentru că se va putea interveni în caz de incendiu şi pentru a se toaleta pădurea”, a spus președintele PNL Brașov.

Liderul Organizaţiei Municipale a punctat din nou că pentru amenajarea acestui drum nu se merge pe muntele Tâmpa, și de asemenea, se va tăia doar 0,1 la sută din suprafaţa verde a Braşovului, nu 10 la sută cum reiese dintr-o campanie de stranger  semnături împotriva proiectului, lansată de USR. „Ceea ce se va tăia, şi anume 0,1% , nu 10%, se va planta la loc, iar mediul nu va avea de suferit. În plus, existenţa unui drum forestier, dă posibilitatea de a te plimba prin pădure indiferent de vârstă, fără să ai nevoie de antrenament sau echipament special. Indiferent de insunări sau încercări de manipulare, ar fi mult mai constructiv pentru toată lumea, dacă cei care se opun acestui drum ar accepta că adevărul nu este cel pe care îl promovează ei. De altfel, i-am rugat pe cei de la USR să se adreseze direct Regiei Kronstadt şi în special domnului Olteanu pentru a se lămuri, însă iată că refuză acest lucru, tocmai pentru că adevărul le-ar strica lor un subiect fals de campanie. Deşi sunt oameni tineri în USR, oameni inteligenţi, iată că fac greşeala de a încerca să-şi construiască imaginea pe minciuni despre alţii. Ori asta chiar nu este o reţetă de succes”, a mai spus Adrian Oprică. 

Pe de altă parte, pe parcursul bicicliștii care nu susțin amenajarea drumului forestier Gorița –  despre care spun că va strica o mare parte din pădurile Brașovului (10%, după precizările acestora), s-au adunat și ei pentru a-și susține punctual de vedere. În fiecare dintre cele trei zile de weekend au făcut plimbări cu bicicleta prin pădure, în zonele „pe potecile vechi și frumoase amenințate de grotescul drum forestier Gorița”, după cum a arătat unul dintre ei. Astfel, vineri s-au adunat în jur de 30 de bicicliști care au făcut o blimbare pe roți prin pădure, sâmbătă cam 150, iar duminică, tot 30.

Reamintim că proiectul drumului forestier Gorița, pe care Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt intenționează să-l amenajeze cu fonduri europene, va lega zonele Şapte Scări – Dâmbu Morii – Noua – Răcădău – Pietrele lui Solomon cu staţiunea Poiana Braşov.  Ulterior, pe circuitul Poiana Braşov – Postăvaru, va fi şi o zonă amenajată pentru mountainbike, de unde se poate face retur practicând downhill şi un altul ceva mai uşor, pe traseul Noua – Dâmbu Morii – Şapte Scări.

Cotidian

Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA

Publicat

in

Fostul președinte al ANPC, Cristian Popescu Piedone, scapă definitiv de măsura controlului judiciar, după ce Curtea de Apel Brașov a respins contestația DNA și a menținut decizia Tribunalului Brașov de revocare a măsurii preventive.

Curtea de Apel Brașov a decis definitiv, pe 1 aprilie 2026, că măsura controlului judiciar nu mai poate fi menținută în cazul lui Piedone.

Potrivit minutei instanței, judecătorii au respins ca nefondată contestația formulată de DNA – Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii pronunțate în 27 martie 2026 de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Brașov, menținând astfel soluția anterioară. De asemenea, instanța a stabilit că cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul contestației rămân în sarcina acestuia, iar hotărârea este definitivă.

Prin această decizie, Curtea de Apel Brașov confirmă integral hotărârea Tribunalului Brașov, care dispusese deja revocarea măsurii controlului judiciar.

Reamintim că, în 27 martie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Brașov a decis revocarea măsurii. Conform minutei, instanța „revocă măsura controlului judiciar adoptată faţă de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, prin ordonanţa procurorului din data de 22.07.2025”. Hotărârea a fost pronunțată în baza dispozițiilor Codului de procedură penală privind verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, instanța apreciind că nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea restricțiilor.

Cristian Popescu Piedone a fost acuzat în iulie 2025 că ar fi pus la dispoziția unui operator economic informații nedestinate publicității, înainte să meargă în control. Operatorul economic în cauză este un hotel din Sinaia, care urma să fie vizitat de inspectorii ANPC. Cristian Popescu Piedone ar fi anunțat reprezentanții hotelului respectiv despre acest contol, astfel încât la venirea inspectorilor totul să se prezinte în bune condiții.

Hotelul respectiv este deținut de fostul liberal Dan Radu Rușanu, fostul șef al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în perioada 2013 – 2014 și parlamentar PNL în perioada 2000-2013.

Citește mai departe

Cotidian

Suspiciuni de integritate în rândul angajaţilor ANAF. Verificări interne privind o posibilă neconcordanţă în cazul stocurilor de bunuri confiscate sau sechestrate

Publicat

in

De

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã (ANAF) anunţă că a declanşat verificări interne în rândul angajaţilor, în urma unor suspiciuni de integritate a acestora. Potrivit ANAF, aceste controale interne vizează o posibilă neconcordanţă în privinţa stocurilor de bunuri confiscate sau sechestrate.

„Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale şi etice la nivelul instituţiei va fi sever sancţionat. În situaţia în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate mãsurile necesare, în mod ferm şi transparent”, afirmă Adrian Nica, preşedintele ANAF, citat de news.ro.

Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã (ANAF) anunţã cã, în urma unor verificãri preliminare şi a unor sesizãri interne, au fost identificate indicii privind posibile comportamente neconforme şi suspiciuni de naturã a afecta integritatea unor angajaţi ai instituţiei.

În acest context, ANAF a demarat o serie de activitãţi de monitorizare şi analizã internã, în vederea clarificãrii situaţiilor semnalate.

„Practic, este vorba despre o aliniere a stocurilor de bunuri confiscate/sechestrate faptic cu situaţia scripticã (evidenţiatã în bazele de date), acţiune ce are ca scop transparentizarea acestora pentru valorificarea pe platformã”, precizează sursa citată.


Potrivit aceleiaşi surse, în situaţia în care vor exista diferenţe majore şi nejustificate, vor fi iniţiate controale de integritate, în conformitate cu prevederile legale şi procedurile interne aplicabile.

„Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale şi etice la nivelul ANAF va fi sever sancţionat. În situaţia în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate mãsurile necesare, în mod ferm şi transparent” declarã Adrian Nica, preşedintele ANAF.


ANAF îşi reafirmã angajamentul pentru respectarea principiilor de integritate, legalitate şi profesionalism în exercitarea atribuţiilor sale.

Citește mai departe

Cotidian

Un nou traseu RATBV: Linie interioară în Vama Buzăului

Publicat

in

De

RATBV va opera de mâine, 2 aprilie 2026, un nou traseu metropolitan, cu indicativul 541, care va deservi un traseu configurat exclusiv pe raza comunei Vama Buzăului, între capetele de linie Vama de Sus și Buzăielul de Sus, cu un microbuz electric pus la dispoziția societății noastre de Primăria din localitate.

Traseul cu numărul 541 are o lungime totală de 22,2 km, ce vor fi parcurși în 48 de minute de câte patru ori în zilele lucrătoare și de câte trei ori în zilele de sâmbătă și duminică. Detaliat pe străzi, traseul liniei metropolitane 541 va fi următorul:

Dus: Vama de Sus – Str. Principală (DC 49A) – DC 49 –  Buzăielul de Sus;

Întors: Buzăielul de Sus – DC 49 – Str. Principală (DC 49A) – Vama de Sus.

În documentația aprobată de Asociația de Transport Brașov, se prevăd următoarele stații pentru traseul 541:

Dus: Vama de Sus – Pensiunea Alina – La Vlad – Primăria Vama Buzăului – Complex Cultural –Buzăiel Intrare – Pod Buzăiel – Aldești – Școala Buzăiel – Biserica Ortodoxă Buzăiel – Podar – Popica – Furnicar – Pod Budileni – Filip – Buzăielul de Sus;

Întors: Buzăielul de Sus – Filip – Pod Budileni – Furnicar – Popica – Podar – Biserica Ortodoxă Buzăiel – Școala Buzăiel – Aldești – Pod Buzăiel – Buzăiel Ieșire – Complex Cultural – Primăria Vama Buzăului – La Vlad – Pensiunea Alina – Vama de Sus. 

Tariful aplicabil pentru linia 541 este de 6 lei pentru un pachet 2 călătorii PERIURBAN Vama Buzăului, cu o valabilitate de 60 de minute/călătorie. Orarul de circulație al noii linii va fi afișat pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea ”Trasee și orare”, precum și în toate stațiile de pe traseu.

Plecări din Vama de Sus: zile lucrătoare – orele 04.18; 09.05; 14.05; 17.50. Zile de sâmbătă și duminică – orele 04.18; 09.20, 17.10.

Plecări din Buzăielul de Sus: zile lucrătoare – orele 04.43; 09.30; 14.30; 18.15. Zile de sâmbătă și duminică – orele 04.18; 09.20; 17.10.   

Linia 540 îți schimbă orarul

Tot de mâine, 2 aprilie 2026, se va modifica programul de circulație al liniei metropolitane 540,  Brașov (terminal Gara Brașov) – Vama Buzăului (capăt de linie Vama de Sus), pentru a se asigura o sincronizare cu traseul 541. Potrivit noii configurații a orarului, vor fi efectuate plecări în zilele lucrătoare după următorul program:

Terminal Gara Brașov: 07.40; 13.35; 16.19; 20.30; 

Capăt linie Vama de Sus: 05.20; 10.00; 15.00; 18.40.   

Pentru evitarea oricărei confuzii noul orar de circulație al liniei 540 va fi afișat pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea ”Trasee și orare”, precum și în toate stațiile de pe traseu.  

Citește mai departe

Trending