Potrivit unui anunț postat pe pagina de Facebook a USR Brașov, senatorul Allen Coliban este oficial candidatul partidului la Primăria municipiului Brașov. În urma alegerilor interne, Coliban a fost cel care a strâns cele mai multe voturi, avându-l contracandidat pe Claudiu Dumitriu.
Candidatul la Primăria Brașov a fost ales în urma unei curse interne cu două runde de dezbateri la care au avut acces și cetățenii din afara partidului, urmată de un vot intern secret.
„În perioada următoare, vom stabili, împreună cu partenerii de la PLUS Braşov, candidatul comun al Alianţei USR PLUS la funcţia de Primar al Braşovului“, au anunțat reprezentanții USR.
În urmă cu o săptămână, USR și-a anunțat și candidatul oficial la președinția Consiliului Județean Brașov, în persoana lui Paul Ciocan, fostul președinte Pro Democrația Brașov, care în 2016 a încercat să pornească în politică și cu M10, partidul Monicăi Macovei. Cu aceeași ocazie, USR și-a anunțat și lista de candidați pe care îi propune pentru Consiliul Județean Brașov.