Connect with us

Sport

Crosul „15 Noiembrie”, ediția 2019, record de participanți și nou record al competiției la 5000 metri masculin

Published

on

Ediția din acest an a Crosului 15 Noiembrie a înregistrat un număr record de participanți. 1.850 de atleți amatori și de performanță, din 7 țări (România, Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Germania, Etiopia, Uganda), au luat startul la concursul internațional de atletism (5 Km), organizat în semn de omagiu pentru Revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina de Autocamioane Brașov, din 15 Noiembrie 1987.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov, în parteneriat cu Asociația 15 Noiembrie 1987, Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Local Brașov, Consiliul Județean Brașov, Instituția Prefectului Județul Brașov și Federația Română de Atletism (FRA).

În cursa feminină de 5K, victoria i-a aparținut etiopiencei Olana Alemitu Tariku, vicecampioană mondială en titre, pe când la masculin s-a impus românul Nicolae Alexandru Soare. Cu timpul pe care l-a înregistrat duminica trecută (13:31,9), atletul din România a doborât recordul masculin (13:45,70) al concursului 5K de la Brașov, pe care Rinas Akhamadeev, sportiv din Rusia, dar concurând sub steag neutru, îl realizase la ediția precedentă. Pentru această performanță, pe lângă premiul în bani acordat pentru primul loc pe podium (1.500 euro), Soare a fost recompensat de organizatori cu un bonus de 250 euro.

CLASAMENT INTERNAȚIONAL ELITE FEMININ
1. Olana Alemitu Tariku (Etiopia), timp 15:30,60, premiu 1.500 euro
2. Rebecca Chelangat (Uganda), timp 15:53,60, premiu 1.000 euro
3. Roxana Bîrcă (România), timp 16:03,30, premiu 800 euro
4. Claudia Prisecaru (România), timp 16:52,80, premiu 400 euro
5. Paula Todoran (România), timp 17:21,90, premiu 250 euro.
Recordul de traseu (15:12,50) datează din anul 2018, fiind stabilit de Ancuța Bobocel (România).

CLASAMENT INTERNAȚIONAL ELITE MASCULIN
1. Nicolae Alexandru Soare (România), timp 13:31,9, premiu 1.500 euro
2. Haymanot Alew (Etiopia), timp 13:41,4, premiu 1.000 euro
3. Dorin Andrei Rusu (România), timp 14:05,7, premiu 800 euro
4. Sebastian Hendel (Germania), timp 14:09,2, premiu 400 euro
5. Laviniu Chiș (România), timp 14:15,7, premiu 250 euro.
Nou record de traseu (2019): Nicolae Soare (Romania) 13:31,9.
Un premiu special a fost acordat soților Emil și Margareta Suflețel, din Alba Iulia, ambii în vârstă de 85 de ani, care sunt participanți fideli ai crosului de la Brașov.

La Crosul 15 Noiembrie (ediția 30), 1.850 de alergători au parcurs traseul (5 Km) pe care manifestanții anti-comuniști l-au parcurs la 15 Noiembrie 1987. Atleți amatori de toate vârstele (copii, tineri, adulți, seniori) și atleți de performanță (copii, juniori, seniori, masters) din 61 de orașe ale României au alergat în concursul de șosea de la Brașov.

Ca prezență pe localități, la amatori, municipiul Brașov a fost urmat, în ordine, de București, Codlea, Zărnești și Bran, iar la legitimați și performanță, după Brașov, orașele transilvănene Mediaș și Cugir au fost cel mai bine reprezentate.

În organizarea și desfășurarea evenimentului s-au implicat:
– Inspectoratul Județean de Poliție Brașov – Biroul Rutier Brașov, în colaborare cu Serviciul Rutier Brașov, Secțiile de Poliție 1, 2, 3, 4 și 5 și Poliția Locală (42 polițiști în dispozitiv);
– Gruparea Mobilă de Jandarmi „Burebista” Brașov (8 jandarmi);
– 3 echipaje de salvare și intervenție;
– 7 arbitri (4 arbitri FRA + 3 arbitri voluntari AJA Brașov);
– 2 responsabili cronometraj;
– 100 elevi voluntari de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina;
– 47 studenți voluntari de la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane (FEFSM) Brașov;
– 12 studenți voluntari de la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov;
– 41 de voluntari AJA Brașov, implicați în activitățile din zilele 16 noiembrie (amenajare traseu, deschidere, înscrieri, festivitate de deschidere) și 17 noiembrie (înscrieri, start, traseu, sosire, festivitate de premiere);
– 4 fotografi voluntari;
– 2 cameramani, 10 persoane staff tehnic.

Sponsorul oficial al concursului a fost NetBet. De asemenea, AJA Brașov mulțumește sponsorilor, partenerilor și colaboratorilor:
– Silnef;
– Kronospan;
– Redis;
– Best Optic;
– Dacia Plant;
– Coresi Shopping Resort;
– InSport;
– Inspectoratul Școlar al Județului Brașov;
– Clubul Olimpic Brașov;
– Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov;
– Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”;
– Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”;
– PhotoRun;
– Club Predeal;
– BibChip România;
– Farfuria Sănătoasă – nutriționist Ramona Dună;
– 4 Rooms;
– Roman SA;
– RATBV SA;
– La Pas prin Brașov;
– Stop Cadru;
– RPLP Kronstadt RA.

Organizatorii au tinut la final să le mulțumească participanților, tuturor celor implicați în promovarea, comunicarea, organizarea și desfășurarea evenimentului, dar mai ales locuitorilor și vizitatorilor din municipiul Brașov pentru înțelegere și susținere și își cer scuze pentru eventualul disconfort creat!

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Prima Pagina

Două sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene

Published

on

Brașovul este din nou pe harta handbalului juvenil românesc, iar meritul aparține muncii consecvente depuse la nivel de club. Două sportive legitimate la ACS Transilvania Brașov, Ana Chirițoiu și Denisa Filip, au fost convocate la lotul național de cadete, fiind singurele jucătoare din județul Brașov selecționate pentru această acțiune a Federației Române de Handbal.

În perioada 02 – 08.02.2026 lotul național de cadete se va afla în pregătire centralizată la Plopeni, iar în perioada 08 – 15.02.2026 vor participa la Jocurile Mediteraneene, la Pristina, în Kosovo.

Această convocare reprezintă o confirmare clară a calității procesului de formare desfășurat la ACS Transilvania Brașov, un club care investește constant în inițiere, educație sportivă și dezvoltarea pe termen lung a tinerelor handbaliste.

Cele două sportive sunt crescute, inițiate și formate în cadrul ACS Transilvania Brașov, parcurgând toate etapele de pregătire încă de la primele contacte cu handbalul. Rezultatul de astăzi nu este întâmplător, ci vine ca urmare a unui proiect coerent, axat pe muncă, disciplină și performanță.

„Pentru noi, această convocare este mai mult decât o reușită individuală. Este dovada că la ACS Transilvania Brașov se construiește performanță, pas cu pas, cu răbdare și profesionalism. Ne dorim să formăm sportivi, dar mai ales caractere, iar rezultatele se văd, an de an, la cel mai înalt nivel. Felicitări fetelor și mult succes!”, a spus Fetti Marius,presedinte ACS Transilvania.

De asemenea, pivotul Alessia Olaru a fost convocată la echipa națională de junioare, pentru un stagiu de pregătire ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 6-8 februare.

(Ana Olaru – pivot)

Faptul că Brașovul este reprezentat la nivel național exclusiv prin sportive formate la ACS Transilvania subliniază rolul important pe care clubul îl are în dezvoltarea handbalului juvenil din regiune și valoarea școlii de handbal ACS Transilvania.

Denisa Filip

Continue Reading

Prima Pagina

Județul Brașov are două echipe în Play-off-ul Diviziei A la handbal

Published

on

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională. Județul Brașov este reprezentat de două echipe în primele 8 ale Diviziei A.

CSO Teutonii Ghimbav a câștigat sezonul regulat

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională.

La finalul meciurilor din faza regulată, opt echipe au obținut calificarea în play-off. Conform regulamentului, au mers mai departe primele două clasate din fiecare serie, alături de cele mai bune două echipe clasate pe locul al treilea, departajarea fiind realizată în funcție de rezultatele obținute în confruntările directe cu formațiile din partea superioară a clasamentului.

Din cauza prezenței unor echipe fără drept de promovare, clasamentele seriilor A și C au fost refăcute, pentru stabilirea corectă a formațiilor eligibile pentru play-off. Astfel, la final, județul Brașov a ajuns să fie reprezentat în Play-off de două echipe: CSO Teutonii Ghimbav, care a a a avut un parcurs excepțional în Seria A, reușind un sezon perfect, cu 12 victorii din 12 posibile și CSM Făgăraș, calificată de pe locul 3.

Echipele calificate în play-off-ul de promovare

În urma recalculării clasamentelor, în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională s-au calificat următoarele echipe:

  • Teutonii Ghimbav
  • CSM Odorheiu Secuiesc
  • Steaua București
  • CS Medgidia
  • CSM Făgăraș
  • CSM Oradea
  • CSU Pitești
  • Dinamyc Zalău

Miza: promovarea în Liga Națională

Meciurile din play-off vor stabili echipele care vor promova în Liga Națională de handbal masculin, competiția urmând să se desfășoare într-un sistem ce va fi comunicat de Federația Română de Handbal.

Continue Reading

Prima Pagina

Portărița naționalei Braziliei, Renata de Arruda, semnează cu Corona Brașov

Published

on

CSM Corona Brașov și-a asigurat serviciile unui portarului naționalei Braziliei, Renata de Arruda. Goalkeeper-ul primei reprezentative braziliene va fi în poarta brașovencelor începând cu această vară, după ce a încheiet constractul cu Gloria Bistrița.

Un palmares de aur sub Tâmpa

Brazilianca Renata de Arruda vine la Brașov după o perioadă solidă la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, fiind deja familiarizată cu campionatul românesc, unde a mai evoluat și pentru Măgura Cisnădie.

În cariera ei internațională este cunoscută pentru cele două medalii de aur la Jocurile Panamericane (2019 și 2023) și un titlu de campioană sud și centru-americană în 2021.

Experiență olimpică și mondială pentru poarta Coronei

Noua jucătoare a Brașovului vine cu un bagaj de experiență acumulat la cel mai înalt nivel. De Arruda a apărat poarta Braziliei la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și Paris 2024, fiind o prezență constantă și la ultimele trei ediții ale Campionatelor Mondiale (2019, 2023 și 2025).

Înainte de a ajunge în România, parcursul ei european a inclus cluburi din Spania, precum Super Amara Bera Bera și CB La Calzada, după ce s-a format la Clube Português do Recife, în țara natală.

Continue Reading

Trending