Polițiștii locali de la Biroul Disciplina în Construcții transmit, din nou, somații brașovenilor care dețin imobile în stare avansată de degradare. În ultima perioadă, peste o sută de proprietari de astfel de clădiri au primit adrese prin care li se prezintă riscurile la care se expun din punct de vedere legal, dar și obligațiile care le revin în aceste situații. De altfel, de la începutul anului, au fost trimise, în total, aproape 500 de astfel de somații.
„Prin această corespondență, proprietarii acestor imobile sunt informați cu privire la prevederile Ordonanței nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, ale Legii 153/2001 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, dar mai ales le sunt prezentate, din nou, prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, și ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții. Documentul adresat proprietarilor de imobile vizați, se încheie cu atenționarea că nerespectarea prevederilor legale în vigoare, atrage răspundere civilă, contravențională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate, acestea fiind direct răspunzătoare, în cazul în care se produc accidente“, a spus Anca Lăutaru, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale.
Comisia de identificare a imobilelor aflate în situații avansate de degradare a inventariat în jur de 180 de imobile cu potențial de risc, cele mai multe situate în Centrului Istoric, motiv pentru care Biroul Disciplina în Construcții a emis aproape 500 de astfel de somații, în decursul acestui an.
Fii primul care comentează