Un vechi proiect care ar fi trebuit să introducă în primăriile din județul Brașov, un soft pentru gestionarea Registrului Agricol, se dovedește a fi, de șase ani încoace, o investiție fără cap și fără coadă, care nu aduce administrațiilor locale niciun beneficiu real.
Mai exact, „Proiectul de achiziționare a unui sistem informatic integrat, destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic la nivelul județului Brașov pentru un număr de 15 unități administrative teritoriale, în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov“, care a costat 6,530 milioane lei, nu a funcționat niciodată la parametri normali până acum, în niciuna dintre localități, după cum a atras atenția ieri, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa. În aceste condiții, edilul de la Săcele spune că va merge în instanță, astfel încât localitatea sa să iasă din acest parteneriat, mai als că anul viitor vine momentul asumării acestui proiect finanțat în 2013 din fonduri europene, „iar noi nu ne putem asuma ceva ce nu a mers niciodată“.
Proiectul pilot a fost lansat în 2013, implementat în 2015
Acordul de implementare a sistemului electronic integrat de gestionare a Registrului Agricol în format electronic a fost semnat în mai 2013, între Consiliul Județean și 15 localități din județul Brașov, cu titlul de „proiect pilot“. Acest proiect a obținut prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013 finanțarea necesară implementării, astfel că în urma organizării licitației s-a semnat un contract în valoare de 6,530 milioane lei. Achiziția echpamentelor s-a făcut apoi în 2015.
Cele 15 localități prinse în acordul din 2013 Consiliul Județean sunt Augustin, Apața, Bod, Cața, Feldioara, Fundata, Ghimbav, Jibert, Măieruș, Predeal, Rupea, Teliu, Zărnești, Sînpetru și Săcele, în cadrul proiectului unitățile administrative-teritoriale având rolul de implementare a aplicației software, iar CJ, rolul de a face achiziția, managementul de proiect, recepția echipamentelor și instruirea personalului. „Vorbim despre 3,844 de milioane de lei pentru prestații, echipamente, software pentru implementarea sistemului. Restul banilor au fost probabil la dispoziția echipei de impelementare“, a spus Virgil Popa.
Comisia internă pentru monitorizarea proiectului a constatat unele nereguli
În urma achiziției s-au cumpărat echipamente și soft-ul pentru gestionarea electronică a Registrului Agricol, însă Virgil Popa spune că sistemul nu a funcționat niciodată. Mai mult, el nici nu era necesar la Săcele.
„S-a achiziționat acest sistem SIVECO, în anul 2015, cu o durată de 69 de luni, constând în softul pentru Registrul Agricol și câteva echipamente hardware, pentru fiecare primărie (calculatoare și o imprimantă, n. red), date în comodat . Însă sistemul nu a funcționat nicăieri, niciodată. Din ceea ce am discutat cu ceilalți primari, se pare că parțial la Cața a mers, în rest, deloc“, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, care a adăugat că în primăria pe care o conduce aceasta a fost și concluzia unei comisii formate tocmai pentru a monitoriza funcționarea proiectului. „Nu au fost realizate teste asupra componentelor livrate conform instrucțiunilor de instalare și folosire, între furnizor (SIVECO) și beneficiar nu au fost semnat certificate de instalare, nu există graphic de mentenanță (…), nu s-a asigurat instruirea personalului în privința programului, nu s-a putut realiza preluarea bazei de date“, sunt alte câteva dintre concluziile comisiei formate în Primăria Săcele.
Săcelele gestionează Registrul Agricol cu alt soft
În aceste condiții, edilul Virgil Popa spune că încă de la începutul acestui an, să nu mai achite facturile de mentenanță pentru un softare care oricum nu funcțonează și a anunțat Consiliul Județean că vrea să se retragă din acordul semnat în 2013, care oricum nu a adus nimic în plus în gestionarea REgistrului Agricol electronic.
„Noi avem oricum un oft pentru registrul agricol, care funcționează foarte bine. Acetsa a fost implementat de o firmă din Piatra Neamț, aceeași care a făcut și LEGIS. De exemplu, cu sistemul pe care noi îl avem în prezent, orice document este emis de Registru în medie, în 30 de secunde. Cu soft-ul SIVECO, e nevoie de aproximativ cinci minute“, a declarat Virgil Popa, explicând de ce vrea să se retragă din parteneriatul cu CJ Brașov.
Adrian Veștea despre eficiența proiectului: „Cred că sunt responsabili cu toți“
Până acum, municipiul Săcele a transmis două adrese către CJ solicitînd imperativ să se retragă din parteneriat, însă mai nou, a decis să meargă în instanță pentur a face acest lucru. Întrebat despre această situație – dat fiind că vorbim despre un proiect în care Consiliul Județean este lider (proiectul se întinde până în 2020, când UAT-urile vor trebui să și-l asume și să continue cu sistemul care acum e nefuncțional), actualul președinte al administrației județene, Adrian Veștea, a precizat că este o investiție ce datează de dinainte de sosirea sa la CJ.
„Există o comisie de monitorizare. Sistemul a fost implementat împreună cu primăriile, în funcţie de nevoile acestora. Toate cele 15 primării au fost parte în acest proiect în momentul în care s-a implementat”, a declarat Adrian Veştea.
Întrebat dacă investiţia se justifică, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a declarat că „a fost un proiect cu bani europeni. Consiliul Judeţean l-a implementat împreună cu celelalte unităţi administrativ teritoriale. Referitor la această eficienţă, cred că sunt responsabili cu toţii. Au participat la recepţii, au primit echipamente, au primit programele informatice de care au avut nevoie. În momentul în care au făcut recepţia şi s-au manifestat la vremea respectivă. Sunt lucruri care sunt subiective şi aspecte care sunt obiective. Proiectul a fost finanţat din fonduri europene, iar acum este în monitorizare. Vina cred că poate fi evaluată şi împărţită între cei care vor avea această responsabilitate”.