Ramai la curent!

Cotidian

Bani europeni aruncați în vânt. CJ Brașov a băgat 6,5 milioane de lei într-un Registru agricol electronic ce nu a funcționat niciodată

Publicat

in

Un vechi proiect care ar fi trebuit să introducă în primăriile din județul Brașov, un soft pentru gestionarea Registrului Agricol, se dovedește a fi, de șase ani încoace, o investiție fără cap și fără coadă, care nu aduce administrațiilor locale niciun beneficiu real.

Mai exact, „Proiectul de achiziționare a unui sistem informatic integrat, destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic la nivelul județului Brașov pentru un număr de 15 unități administrative teritoriale, în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov“, care a costat 6,530 milioane lei, nu a funcționat niciodată la parametri normali până acum, în niciuna dintre localități, după cum a atras atenția ieri, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa. În aceste condiții, edilul de la Săcele spune că va merge în instanță, astfel încât localitatea sa să iasă din acest parteneriat, mai als că anul viitor vine momentul asumării acestui proiect finanțat în 2013 din fonduri europene, „iar noi nu ne putem asuma ceva ce nu a mers niciodată“.

Proiectul pilot a fost lansat în 2013, implementat în 2015

Acordul de implementare a sistemului electronic integrat de gestionare a Registrului Agricol în format electronic a fost semnat în mai 2013, între Consiliul Județean și 15 localități din județul Brașov, cu titlul de „proiect pilot“. Acest proiect a obținut prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013 finanțarea necesară implementării, astfel că în urma organizării licitației s-a semnat un contract în valoare de 6,530 milioane lei. Achiziția echpamentelor s-a făcut apoi în 2015. 

Cele 15 localități prinse în acordul din 2013 Consiliul Județean sunt Augustin, Apața, Bod, Cața, Feldioara, Fundata, Ghimbav, Jibert, Măieruș, Predeal, Rupea, Teliu, Zărnești, Sînpetru și Săcele, în cadrul proiectului unitățile administrative-teritoriale având rolul de implementare a aplicației software, iar CJ, rolul de a face achiziția, managementul de proiect, recepția echipamentelor și instruirea personalului. „Vorbim despre 3,844 de milioane de lei pentru prestații, echipamente, software pentru implementarea sistemului. Restul banilor au fost probabil la dispoziția echipei de impelementare“, a spus Virgil Popa. 

Comisia internă pentru monitorizarea proiectului a constatat unele nereguli

În urma achiziției s-au cumpărat echipamente și soft-ul pentru gestionarea electronică a Registrului Agricol, însă Virgil Popa spune că sistemul nu a funcționat niciodată. Mai mult, el nici nu era necesar la Săcele.

„S-a achiziționat acest sistem SIVECO, în anul 2015, cu o durată de 69 de luni, constând în softul pentru Registrul Agricol și câteva echipamente hardware, pentru fiecare primărie (calculatoare și o imprimantă, n. red), date în comodat  . Însă sistemul nu a funcționat nicăieri, niciodată. Din ceea ce am discutat cu ceilalți primari, se pare că parțial la Cața a mers, în rest,  deloc“, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, care a adăugat că în primăria pe care o conduce aceasta a fost și concluzia unei comisii formate tocmai pentru a monitoriza funcționarea proiectului. „Nu au fost realizate teste asupra componentelor livrate conform instrucțiunilor de instalare și folosire, între furnizor (SIVECO) și beneficiar nu au fost semnat certificate de instalare, nu există graphic de mentenanță (…), nu s-a asigurat instruirea personalului în privința programului, nu s-a putut realiza preluarea bazei de date“, sunt alte câteva dintre concluziile comisiei formate în Primăria Săcele.

 

Săcelele gestionează Registrul Agricol cu alt soft

În aceste condiții, edilul Virgil Popa spune că încă de la începutul acestui an, să nu mai achite facturile de mentenanță pentru un softare care oricum nu funcțonează și a anunțat Consiliul Județean că vrea să se retragă din acordul semnat în 2013, care oricum nu a adus nimic în plus în gestionarea REgistrului Agricol electronic.

„Noi avem oricum un oft pentru registrul agricol, care funcționează foarte bine. Acetsa a fost implementat de o firmă din Piatra Neamț, aceeași care a făcut și LEGIS. De exemplu, cu sistemul pe care noi îl avem în prezent, orice document este emis de Registru în medie, în 30 de secunde. Cu soft-ul SIVECO, e nevoie de aproximativ cinci minute“, a declarat Virgil Popa, explicând de ce vrea să se retragă din parteneriatul cu CJ Brașov.

Adrian Veștea despre eficiența proiectului: „Cred că sunt responsabili cu toți“

Până acum, municipiul Săcele a transmis două adrese către CJ solicitînd imperativ să se retragă din parteneriat, însă mai nou, a decis să meargă în instanță pentur a face acest lucru. Întrebat despre această situație – dat fiind că vorbim despre un proiect în care Consiliul Județean este lider (proiectul se întinde până în 2020, când UAT-urile vor trebui să și-l asume și să continue cu sistemul care acum e nefuncțional), actualul președinte al administrației județene, Adrian Veștea, a precizat că este o investiție ce datează de dinainte de sosirea sa la CJ.  

„Există o comisie de monitorizare. Sistemul a fost implementat împreună cu primăriile, în funcţie de nevoile acestora. Toate cele 15 primării au fost parte în acest proiect în momentul în care s-a implementat”, a declarat Adrian Veştea.

Întrebat dacă investiţia se justifică, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a declarat că „a fost un proiect cu bani europeni. Consiliul Judeţean l-a implementat împreună cu celelalte unităţi administrativ teritoriale. Referitor la această eficienţă, cred că sunt responsabili cu toţii. Au participat la recepţii, au primit echipamente, au primit programele informatice de care au avut nevoie. În momentul în care au făcut recepţia şi s-au manifestat la vremea respectivă. Sunt lucruri care sunt subiective şi aspecte care sunt obiective. Proiectul a fost finanţat din fonduri europene, iar acum este în monitorizare. Vina cred că poate fi evaluată şi împărţită între cei care vor avea această responsabilitate”.

Cotidian

FOTO Lucrările de consolidare de pe strada Cibinului, aproape finalizate. O alunecare de teren a afectat această zonă din Brașov

Intervenția începută după surparea taluzului din 2024 se apropie de final. Autoritățile anunță măsuri similare și în alte zone cu risc din Brașov.

Publicat

in

Lucrările de consolidare de pe strada Cibinului din Brașov se apropie de final, după intervenția începută în urma alunecărilor de teren produse în octombrie anul trecut. Atunci, o porțiune de aproximativ 40 de metri din taluz s-a surpat, fiind afectate elemente de protecție și mai mulți arbori.

Intervenția a vizat tronsonul din dreptul imobilelor cu numerele 35–38, unde instabilitatea terenului a ridicat probleme de siguranță pentru locuitori și infrastructură. Potrivit autorităților, lucrările au fost realizate în regim de urgență, în baza unei decizii a Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Primarul George Scripcaru, care a inspectat lucrările pe șantier a declarat riscul unei prăbușiri era iminent:

„Prevenim riscul de surpare și pericolele asociate unui astfel de teren instabil. Situația era una iminentă, mai ales că în zonă sunt locuințe și oameni care trăiesc aici. Intervenim cu lucrările necesare pentru a pune în siguranță întreaga zonă. O intervenție similară va trebui realizată și în Răcădău, pe strada Molidului“.

Lucrările au inclus realizarea unui sistem de consolidare pe o lungime de circa 125 de metri, fiind turnați peste 230 de piloți de beton, cu lungimi de până la 12 metri.

Șeful Serviciului Administrare Drumuri Publice, Vlad Biriș, spune că lucrarea a fost una complexă:

„Am finalizat execuția taluzului cu geocelule, conform prevederilor din proiect. A fost o lucrare complexă, desfășurată în condiții de acces dificil, care a implicat realizarea a 234 de micropiloți și a unui radier din beton. În perioada următoare va fi montat parapetul, iar până la finalul acestei săptămâni estimăm încheierea tuturor lucrărilor“.

Valoarea contractului pentru lucrările de pe strada Cibinului este de 2.249.500 de lei, fără TVA, iar execuția a fost realizată de compania RS Activ. Autoritățile locale spun că analize similare vor fi realizate și în alte zone considerate vulnerabile, inclusiv în cartierul Răcădău, pe strada Molidului.

Citește mai departe

Cotidian

Nu mai avem Guvern. Moțiunea a trecut cu cel mai mare număr de voturi „pentru” din istoria Parlamentului

Publicat

in

Guvernul Bolojan a fost demis după moțiunea de cenzură supusă votului în ședința camerelor reunite ale Parlamentului de astăzi.

Pentru demiterea Guvernului era nevoie de votul „pentru” din partea a 233 de senatori și deputați. Au fost 281 de „pentru”, în schimb, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de voturi pentru demiterea unui Guvern, din istoria Parlamentului României. Alte 4 voturi au fost „contra”, iar 3 au fost anulate.  

Deputații PNL și USR nu și-au exprimat opțiunea, unii spunând că nu votează, alții, cum a fost și cazul lui Allen Coliban (USR Brașov), fiind absenți în momentul votării.

Ce și-au reproșat taberele

În timpul dezbaterii, inițiatorii moțiunii au reclamat faptul că în cele 10 luni de când Ilie Bolojan este la conducerea Guvernului, situația economică a României s-a deteriorat, au fost majorate taxe și impozite, puterea de cumpărare a scăzut, Executivul încearcă să vândă netransparent acțiuni la companii de stat profitabile. Un alt reproș a fost că programul de înzestrare a Armatei, prin împrumutul SAFE, nu revitalizează industria națională de apărare.

De cealaltă parte, premierul Ilie Bolojan a reclamat faptul că moțiunea depusă de PSD și AUR este „micinoasă, cinică și superficială”. De asemenea, el a menționat că „au depus o moțiune când le-a crăpat măseaua (…) Dacă exista un plan, eu mă dădeam la o parte”.

Tot în timpul dezbaterii, senatori și deputați USR și PNL spus că această moțiune reprezintă un prim pas al alianței PSD – AUR, care vrea să preia guvernarea țării.

La rândul său, Sorin Grindeanu i-a reproșat premierului că și-a numit un apropiat de la Oradea în funcția de director al SAPE, cu un salariu de 50.000 de lei.  

În urma votului Parlamentului, până la depunerea jurământului de către noul Executiv, Guvernul Bolojan va îndeplini numai acțiuni necesare pentru administrarea treburilor publice.

Citește mai departe

Cotidian

Universitatea Transilvania Brașov, în Top 5 la nivel național. Este al doilea an consecutiv când instituția de învățământ superior brașoveană ocupă această poziție

Publicat

in

Universitatea Transilvania din Brașov și-a consolidat a cincea poziție în Metarankingul universitar pentru anul 2025. Conform anunțului Universității din Brașov, este al doilea an consecutiv când instituția brașoveană se clasează între primele cinci universități din țară.

Metarankingul universitar are o pondere importantă în alocarea finanțării pentru cercetarea științifică universitară, ținând cont de performanțele dovedite ale universităților românești.

În clasamentul amintit, prima poziție este ocupată de Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, urmată de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Universitatea din București și de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. 

Clasamentul din acest an include 34 de universități, cu două mai mult decât ediția de anul trecut.

Metarankingul universitar este un mecanism de evaluare și ierarhizare a universităților din România, bazat pe analiza unor clasamente internaționale recunoscute la nivel global. Clasamentul este realizat de experți universitari și analizează activitatea științifică a instituțiilor, dar și contribuția acestora la comunitatea academică internațională. 

Citește mai departe

Trending