Cum pentru acest an este programată deschiderea mall-ului de AFI din Centrul Civic, municipalitatea brașoveană pregătește terenul pentru a rezolva problema traficului de pe străzile din zonă. Astfel, pe lista de investiții din acest an este inclus și proiectul de reamenajare a intersecției Calea București-str.Toamnei-str. Zizinului (cunoscută sub numele „Trei alimentare”). Petru această investiție este prevăzută suma de 660.000 lei. Deocamdată reprezentanții Primăriei Brașov nu pot estima când vor începe efectiv lucrările și au precizat că au inclus investiția în buget pentru a putea lansa licitația de lucrări și pentru a putea finanța o eventuală deschidere a șantierului. Dacă vor începe lucrările, suma de 660.000 de lei va putea fi suplimentată la rectificările bugetare.
În acest moment se lucrează la studiul de fezabilitate privind amenajarea acestei intersecții, fiind analizate două variante: un pasaj subteran sau unul suprateran. După ce va fi gata studiul de fezabilitate, municipalitatea brașoveană va afla cât costă lucrările și va putea lansa licitația.
Ce alte proiecte sunt incluse pe lista de investiții privind infrastructura rutieră
- Modernizare Pietonal Valea Cetăţii-(continuare lucrări inclusiv modernizare fântână arteziană) – 2.750.000 lei
- Finalizarea reparațiilor capitale la pasajul vechi de la Fartec – 9.850.000 lei
- Extindere și modernizare sistem de iluminat public-15.200.000 lei
- Modernizare str. Cucului (alternativa la DN 73, între Brașov și Schaeffler România )-8.000.000 lei
- Modernizare carosabil și trotuare zona istorică-2.400.000 lei
- Consolidare drumuri – 2.965.000 lei
- Consolidare ziduri de sprijin (str. Gen.T.Moșoiu, Crișan, Cranța )-2.550.000 lei
De asemenea, este alocată suma de 6.000.000 de lei pentru realizarea unor branșamente necesare stațiilor de încărcare a mașinilor electrice.