Ramai la curent!

Investitii

Amenajarea intersecției de la „Trei alimentare”, pe lista de investiții din acest an a Primăriei Brașov. Deocamdată, nu se știe dacă lucrările vor începe în 2020

Publicat

in

Cum pentru acest an este programată deschiderea mall-ului de AFI din Centrul Civic, municipalitatea brașoveană pregătește terenul pentru a rezolva problema traficului de pe străzile din zonă. Astfel, pe lista de investiții din acest an este inclus și proiectul de reamenajare a intersecției  Calea București-str.Toamnei-str. Zizinului (cunoscută sub numele „Trei alimentare”). Petru această investiție este prevăzută suma de 660.000 lei. Deocamdată reprezentanții Primăriei Brașov  nu pot estima când vor începe efectiv lucrările și au precizat că au inclus investiția în buget pentru a putea lansa licitația de lucrări și pentru a putea finanța o eventuală deschidere a șantierului. Dacă vor începe lucrările, suma de 660.000 de lei va putea fi suplimentată la rectificările bugetare. 

În acest moment se lucrează la studiul de fezabilitate privind amenajarea acestei intersecții, fiind analizate două variante: un pasaj subteran sau unul suprateran. După ce va fi gata studiul de fezabilitate, municipalitatea brașoveană va afla cât costă lucrările și va putea lansa licitația. 

Ce alte proiecte sunt incluse pe lista de investiții privind infrastructura rutieră 

  • Modernizare Pietonal Valea Cetăţii-(continuare lucrări inclusiv modernizare fântână arteziană) – 2.750.000 lei
  • Finalizarea reparațiilor capitale la pasajul vechi de la Fartec –  9.850.000 lei
  • Extindere și modernizare sistem de iluminat public-15.200.000 lei
  • Modernizare str. Cucului (alternativa la DN 73, între Brașov și Schaeffler România )-8.000.000 lei
  • Modernizare carosabil și trotuare zona istorică-2.400.000 lei
  • Consolidare drumuri – 2.965.000 lei
  • Consolidare ziduri de sprijin (str. Gen.T.Moșoiu, Crișan, Cranța )-2.550.000 lei

De asemenea, este alocată suma de 6.000.000 de lei pentru realizarea unor branșamente necesare stațiilor  de încărcare a mașinilor electrice. 

Investitii

Interes mare pentru extinderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. 5 oferte pentru construirea noile „parcări” de aeronave

Publicat

in

Cinci companii și asocieri de companii și-au arătat interesul pentru contractul scos la licitație de Regia Autonomă „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, ce vizează extinderea zonei de îmbarcare/debarcare a aeroportului.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Brașov, până la termenul limită de depunere a ofertelor, Regia Autonomă „AIBG” a înregistrat documentații transmise de către un operator individual și de patru asocieri de firme, respectiv:

  • asocierea Concelex SRL, X-Way Infrastructure SRL.
  • Strabag;c
  • asocierea Aduro, BMF Grup Soluții Integrate;
  • asocierea Swietelsky Construct, Swietelsky Magyarorszag Kft, Viarom Construct;
  • asocierea ROMAIR Consulting SRL, BOG’ART;

Toate cele cinci oferte au intrat în etapa de evaluare.

Valoarea totală estimată a achiziției este de 55.820.750 lei fără TVA, fondurile urmând să fie asigurate din bugetul propriu al județului Brașov. 

Aceata este cea mai amplă achiziție, atât sub aspect financiar, cât și ca volum al lucrărilor prevăzute, demarată în cei trei ani de funcționare a celui mai tânăr aeroport al României și, totodată, cea care deschide drumul dezvoltării infrastructurii de transport aerian și transformării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav într-un hub de importanță națională și europeană.   

„Mă bucur că, iată, la nici trei ani de la inaugurarea zborurilor am ajuns în etapa de extindere a infrastructurii aeroportului nostru. La cele trei locuri de parcare existente vom adăuga încă cinci, dintre care patru locuri destinate aeronavelor de categoria C şi o poziţie de categoria E. Obiectivul nostru este clar: mai multe zboruri, mai multe destinații și un confort sporit pentru pasageri. Această dezvoltare va crea condițiile pentru ca operatorii aerieni să-și stabilească baze operaționale la noi”, a menționat Daniel Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. 

Lucrările de proiectare și execuție se vor realiza conform Studiului de Fezabilitate și cuprind următoarele activități: 

  • Activitatea de proiectare și asistență tehnică; 
  • Execuție lucrări Obiect 1.1 – Extinderea platformei de îmbarcare/debarcare cu 4 poziţii categoria C şi o poziţie categoria E, plus calea de degajare rapidă (cale de rulare BRAVO – TWY B);
  • Execuție lucrări Obiect 1.2 – Canalizarea pluvială;
  • Execuție lucrări Obiect 1.3 – Instalaţii electrice şi de balizaj; 
  • Organizarea de șantier;
  • Probe, încercări, verificări, cu respectarea legislaţiei în vigoare; 
  • Pecepţia la terminarea lucrărilor; 
  • Asigurarea lucrărilor de intervenţie pe perioada de garanţie pentru lucrările executate; 
  • Recepția finală, după expirarea perioadei de garanție a lucrărilor. 

După parcurgerea etapelor de evaluare a ofertelor, în cazul în care procedura se va finaliza cu atribuirea contractului, termenul pentru implementarea tuturor lucrărilor de proiectare și execuție este de 12 luni de la transmiterea ordinului de începere de către autoritatea contractantă.

Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav, primul construit în ultimii 50 de ani în România, este clasificat cod 4C şi deserveşte un număr de aproximativ patru milioane de locuitori.

„Prin această etapă de modernizare, județul Brașov își consolidează poziția pe harta logistică a României și a Europei de Est. Extinderea infrastructurii de transport aerian la o capacitate portantă suficientă pentru accesul tuturor tipurilor de aeronave din categoriile C-E va contribui la transformarea aeroportului nostru într-un nod de transport intermodal de călători şi marfă de interes european. Dezvoltarea sa nu doar că va facilita conexiunile internaționale, dar va acționa și ca un catalizator pentru mediul de afaceri local, stimulând investițiile străine și turismul montan prin reducerea timpilor de deplasare și creșterea accesibilității”, a declarat președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea.

Citește mai departe

Investitii

Un nou parc de aproape 5 milioane de lei va fi construit în cartierul Electroprecizia din Săcele

Publicat

in

Cartierul Electroprecizia din Săcele va avea un nou parc public, după ce autoritățile au semnat contractul pentru execuția unei investiții finanțate din fonduri europene, estimată la 4,8 milioane de lei. Lucrările urmează să înceapă în 18 mai, pe terenul situat în spatele blocului 40, unde va fi amenajat un spațiu verde de peste 9.000 de metri pătrați, au anunțat autoritățile săcelene.

Proiectul propune transformarea unei zone urbane într-un spațiu destinat recreerii și activităților în aer liber, cu facilități pentru copii, tineri și vârstnici. Planul include amenajarea mai multor locuri de joacă adaptate diferitelor categorii de vârstă, zone de relaxare și socializare, dar și un skatepark dedicat adolescenților și pasionaților de sporturi urbane.

Proiectul urmărește extinderea spațiilor verzi din zonă

O componentă importantă a investiției este extinderea suprafețelor verzi. Potrivit proiectului, în noul parc vor fi plantați 66 de arbori, peste 4.200 de arbuști și aproximativ 5.600 de plante perene. De asemenea, gazonul va acoperi o suprafață de circa 5.400 de metri pătrați.

Contractul de execuție a fost câștigat de SOS September Inovation SRL, o companie locală implicată în mai multe proiecte de amenajare și infrastructură din zonă.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Trending