Asociaţia Specialiştilor în Confidenţialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD) a anunţat, marţi, că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la dispoziţiile legale care au permis accesul partidelor politice la listele suplimentare, în timpul alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2019.
“Instituţia Avocatului Poporului a transmis către ASCPD confirmarea faptului că a fost sesizată Curtea Constituţională a României, invocând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la cascada de factori care au îngăduit partidelor politice să primească datele înscrise în listele suplimentare, cu ocazia alegerilor prezidenţiale desfăşurate anul trecut”, a anunţat preşedintele ASCPD, Marius Dumitrescu.
Potrivit unui comunicat de presă al ASCPD, remis AGERPRES, excepţia de neconstituţionalitate vizează art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2019 care prevede că “reprezentanţii formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare pot primi, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare, în condiţiile stabilite prin decizie a Biroului Electoral Central”.
Prin petiţia înaintată Avocatului Poporului în luna noiembrie 2019, ASCPD împreună cu Asociaţia Expert Forum şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la respectarea principiilor fundamentale ce ţin de protejarea vieţii private a persoanelor, în urma accesului formaţiunilor politice la datele votanţilor consemnate în listele suplimentare întocmite cu ocazia alegerilor pentru desemnarea Preşedintelui României din Noiembrie 2019.
ASCPD a arătat că, potrivit statisticilor BEC, în turul I al alegerilor pentru Preşedintele României, 1.721.911 de votanţi au fost înscrişi pe listele suplimentare, în timp ce în turul II au fost înscrişi 2.094.401 de votanţi. Listele suplimentare conţineau date personale precum nume, CNP, domiciliu, semnătura, seria şi numărul actului de identitate ale votanţilor înscrişi pe acele liste.
ASCPD şi Asociaţia Expert Forum au sesizat Avocatul Poporului, în luna noiembrie, împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 84/D/04.11.2019, care permite reprezentanţilor formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare să primească, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare, solicitând anularea deciziei, precum şi interzicerea accesului partidelor la datele personale ale alegătorilor în absenţa unui interes legitim.
“În contextul în care la data de 24 noiembrie are loc turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, solicităm interzicerea accesului partidelor politice la listele suplimentare de votanţi, existând riscul ca accesul la datele votanţilor de pe listele suplimentare să fie în continuare oferite doar în baza unei cereri, fără a exista un interes legitim real sau fără a exista garanţii suficiente privind protecţia şi confidenţialitatea datelor, ceea ce noi considerăm că poate constitui o ingerinţă în viaţa privată a alegătorilor. Solicităm anularea Deciziei BEC nr. 84/D/04.11.2019 şi emiterea unei noi decizii care să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 (GDPR) şi care să impună în mod clar condiţiile în care formaţiunile politice pot avea acces la listele suplimentare astfel încât să fie asigurată protecţia drepturilor persoanelor vizate. În cazul în care veţi considera că riscurile semnalate în prezentul document sunt întemeiate, vă rugăm să vă folosiţi de toate prerogativele de care beneficiază instituţia Avocatului Poporului pentru a asigura limitarea accesului formaţiunilor politice la listele suplimentare atunci când nu există suspiciuni rezonabile asupra unor situaţii de fraudă electorală”, se arăta în sesizare.
Semnatarii sesizării, preşedintele ASCPD, Marius Dumitrescu, şi Septimius Pârvu, din partea Asociaţiei Expert Forum, au atras atenţia că, în situaţia în care se constată că preşedinţii secţiei de votare aprobă copierea listelor suplimentare fără a exista suspiciuni rezonabile asupra unor situaţii de fraudă electorală, “prelucrarea acestor date nu se face în regim de legalitate”.
În acest caz, susţin semnatarii, există obligativitatea pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare să documenteze breşa şi să o raporteze în termen de 72 de ore către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Cei doi semnatari şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la nerespectarea principiilor fundamentale ce ţin de respectarea vieţii private a persoanelor, prin accesul formaţiunilor politice la datele votanţilor consemnate în listele suplimentare întocmite cu ocazia alegerilor pentru desemnarea preşedintelui României de pe 10 noiembrie.
Aceştia susţin că, pe 4 noiembrie, Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României a emis Decizia nr. 84/D/04.11.20191 prin care se stabilesc condiţiile în care reprezentanţii formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare pot primi, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare.
“Conform informaţiilor pe care le-am primit, în majoritatea secţiilor de votare s-au înregistrat astfel de cereri, iar estimările noastre sunt că peste 90% dintre aceste cereri au fost soluţionate favorabil. Conform acestei decizii, reprezentanţii formaţiunilor politice în biroul electoral al secţiei de votare pot realiza copii ale listelor electorale suplimentare, ‘prin orice mijloace inclusiv prin fotografiere sau filmare’, iar în cazul secţiilor de votare din străinătate pot primi în termen de 48 de ore de la încheierea votării în străinătate o copie electronică a listei electorale suplimentare prin intermediul poştei electronice. Cu toate acestea, dispoziţiile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2019 contravin art. 15 din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004 republicată, pentru alegerea Preşedintelui României prevăd că reprezentanţii formaţiunilor politice în birourile electorale nu pot primi şi nu pot exercita alte însărcinări în afara celor prevăzute de prezenta lege. Începând cu data de 25 mai 2018, toată legislaţia naţională ce reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal trebuie să fie armonizată cu prevederile impuse de Regulamentul (UE) nr. 679/2016 (denumit în continuare GDPR)”, mai subliniază sesizarea.
Specialiştii în GDPR susţin că prin Decizia BEC s-au creat o serie de riscuri, precum nerespectarea existenţei unui interes legitim real, nerespectarea informării prealabile a alegătorilor, precum şi riscul schimbării scopului în care datele au fost colectate.
“În opinia noastră, cel mai mare risc este acela că, odată ajunse în posesia partidelor politice, toate acele date pot fi utilizate în alte scopuri decât interesul legitim invocat în cererile adresate către BEC. Deţinerea unui volum atât de mare de date, coroborat cu datele statistice existente la nivelul fiecărei secţii de votare, pot face subiectul unei profilări individuale foarte precise. (…) Prin urmare, accesul partidelor politice la datele înscrise în listele suplimentare reprezintă o ingerinţă în viaţa privată a persoanelor cu drept de vot în condiţiile în care partidele politice pot utiliza aceste date şi în alte scopuri. Prelucrarea excesivă de date personale încalcă principiile de prelucrare a datelor şi a dreptului la viaţă privată precum şi respectarea valorilor democratice”, au precizat specialiştii în GDPR.
Fii primul care comentează