Trei licee mari din Brașov vor fi eficientizare energetic. Investiția este estimată la 11,5 milioane lei

Trei școli mari din municipiul Brașov vor fi intra în șantier în acest an, pentru lucrări de eficientizare energetică. Pe lista cu principalele obiective de investiții propuse pentru 2020 de Municipalitate se află Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă“, Colegiul Tehnic de Transporturi și Liceul „Andrei Mureșanu“.

Lucrările de eficientizare energetică a celor trei unități de învățământ sunt estimate în total la aproximativ 11,5 milioane lei.

La Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă“ eficientizarea energetică are în vedere corpul A și sala de sport, lucrările fiind estimate la 4,29 milioane lei. Reamintim că la „Meșotă“, în urmă cu trei ani a fost inaugurat un nou corp de clădire, construit de la zero, între sala de sport și corpul principal.

Pentru Colegiul Tehnic de Transporturi, eficnetizarea energetică se va face atât la corpurile școlii cât și la căminul de elevi, investiția fiind estimată la 3,988 milioane lei.

Pentru Liceul „Andrei Mureșanu“ eficientiarea energertică vizează corpul B, într-un proiect estimate la 3,184 milioane lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.