Ramai la curent!

Cotidian

Avocatul Poporuui, trei propuneri pentru Biserică privind ritualul botezului

Publicat

in

Discuții amănunțite între preoți și familie referitoare la starea de sănătate fizică a copilului, inclusiv consultarea medicilor curanți ai copiilor ori de câte ori starea de sănătate a copilului o impune și stabilirea modalității de botez, adaptată fiecărui caz, este una din propunerile făcute Bisericii de către Avocatul Poporului, în contextul tragediei de la Suceava, unde un bebeluș a murit după ce a fost botezat.
 
Avocatul Poporului a transmis, miercuri, că săptămâna trecută a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, în care au fost lămurite mai multe aspecte referitoare la ritualul botezului. 

Propunerile făcute Patriarhului, pentru a fi avute în vedere de Sinodul BOR:

  • analizarea oportunității includerii în programa universitară a Facultăților de Teologie Ortodoxă a unor cursuri/pregătiri suplimentare privind practicile liturgice aplicate Tainei Botezului, precum și organizarea unor astfel de cursuri pentru preoții activi;
  • discuții amănunțite între preoți și familie referitoare la starea de sănătate fizică a copilului, inclusiv consultarea medicilor curanți ai copiilor ori de câte ori starea de sănătate a copilului o impune și stabilirea modalității de efectuare a ritualului Botezului, adaptată fiecărui caz;
  • încurajarea părinților pentru stabilirea Botezului la o dată la care dezvoltarea fizică a copilului permite desfășurarea ritualului, fără a implica riscuri; explicarea faptului că înfăptuirea Tainei Botezului, în termen de 40 de zile de la nașterea copilului, nu este obligatorie și că nu este prevăzut un termen limită până la care copilul poate fi creștinat.
 
 

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Șinca Nouă caută firmă de salubritate pentru următorii 5 ani. Ce tipuri de deșeuri vor fi colectate separat

Publicat

in

Locuitorii din Șinca Nouă ar putea beneficia în următorii ani de un serviciu de salubritate mai bine organizat, după ce administrația locală a lansat procedura pentru desemnarea unui operator care să se ocupe de colectarea deșeurilor din comună.

Contractul pregătit de autoritățile locale are o valoare estimată de 1.005.675 lei fără TVA și ar urma să fie încheiat pentru o perioadă de cinci ani.

Ce va trebui să ridice noul operator

Firma care va câștiga contractul nu va avea doar obligația de a ridica gunoiul menajer de la gospodării, ci și de a gestiona separat mai multe categorii de deșeuri, atât de la populație, cât și de la instituții și agenți economici din comună.

Printre obligațiile prevăzute se numără:

  • colectarea separată a deșeurilor menajere;
  • ridicarea deșeurilor din coșurile stradale;
  • preluarea deșeurilor rezultate din construcții;
  • colectarea obiectelor voluminoase din gospodării;
  • campanii dedicate pentru deșeuri periculoase și textile.

Molozul, lemnul și metalul vor trebui colectate separat

Unul dintre aspectele importante ale viitorului contract este faptul că operatorul va trebui să preia și deșeurile provenite din lucrări de construcții sau renovări, pe categorii distincte.

Asta înseamnă că vor fi separate următoarele deșeuri:

  • deșeurile inerte, precum molozul sau cărămizile;
  • materialele valorificabile energetic, cum este lemnul;
  • deșeurile reciclabile, inclusiv metalul sau obiectele care conțin metal într-un procent semnificativ.

Tot operatorul desemnat va trebui să ridice și deșeurile voluminoase, precum mobilierul vechi sau alte obiecte mari care nu pot fi aruncate împreună cu gunoiul menajer obișnuit.

Campanii speciale pentru deșeuri periculoase și textile

Pe lângă colectarea obișnuită, viitorul operator va avea obligația de a organiza și campanii separate pentru ridicarea unor categorii de deșeuri care nu pot fi aruncate la întâmplare.

Conform caietului de sarcini este vorba, în special, despre următoarele tipuri de deșeuri:

  • ambalaje de la produse de curățenie;
  • recipiente în care au fost păstrate vopseluri sau alte substanțe similare;
  • textile uzate.

Aceste categorii sunt importante de precizat întyr-un contract cu viitorul operator de deșeuri mai ales că multe dintre ele ajung frecvent în fluxul menajer obișnuit sau sunt abandonate.

Câte deșeuri produce comuna Șinca Nouă

Potrivit datelor Primăriei Șinca Nouă, în anul 2024 comuna, care are două sate – Șinca Nouă și Paltin – avea 480 de gospodării individuale și o populație de aproximativ 1.250 de locuitori. Pentru următorii cinci ani, autoritățile estimează de la aceste gospodării, o cantitate totală de 175,2 tone de deșeuri, fără a lua însă în acest calcul și deșeurile textile, cele voluminoase, deșeurile menajere periculoase și cele abandonate.

Citește mai departe

Trending