Braşovul a devenit cel de-al şaselea centru din ţară în care bolnavii cu afecţiuni oncologice vor putea efectua gratuit investigaţia PET-CT, în urma încheierii, la sfârşitul anului trecut, a unui contract între Casa de Asigurări de Sănătate Braşov şi clinica Neolife.
„Investigaţia PET-CT, una dintre cele mai moderne metode imagistice de examinare, care poate identifica şi localiza modificările maligne din întregul organism se acordă gratuit, prin decontare de la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ca urmare a încheierii contractului dintre CAS Braşov şi Neolife Braşov. Investigaţia se acordă gratuit în cadrul subprogramului de monitorizare a involuţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice. Prin încheierea acestui contract, Braşovul devine al şaselea centru în care se poate efectua această investigaţie“, a explicat, pentru AGERPRES, directorul executiv al CAS Braşov, Anca Daisa.
Preţul unei asemenea investigaţii, „pe piaţă“, este de aproximativ 1.000 de euro. „Pentru pacienţii din Braşov şi judeţele învecinate este un mare câştig, noi gândindu-ne la asiguraţii noştri care au nevoie de această investigaţie care, până în prezent, nu se putea efectua într-un centru din Braşov. Trebuie să ne gândim că vor fi deservite nu doar împrejurimile Braşovului, ci şi judeţele din regiunea noastră – respectiv Covasna, Harghita, probabil Prahova, Sibiul şi chiar Mureşul“, a afirmat directorul executiv al CAS Braşov.
Fii primul care comentează