Două avalanșe în câteva ore, în Munții Făgăraș. O persoană a murit și alte două au fost rănite. Un schior s-a salvat, cu echipamentul propriu

Foto: avalanseincarpati.ro

Doua avalanse au avut loc, vineri, în jurul prânzului, în Munții Făgăraș, a anunțat Salvamont România.

Prima s-a produs în zona Serbota si a surprins un grup de 11 turiști. O persoană a murit, prinsă sub zăpadă, și două au fost rănite.  Turistul care a murit a fost recuperat și adus la Porumbacu de Sus. Inițial, Salvamont Sibiu a transmis ca doar două persoane au fost surprinse de avalanșă.

Salvamont Romania – Dispeceratul National Salvamont a precizat că în zonă au intervenit vineri, pe cale terestră salvamontiștii sibieni, cărora li s-a alaturat si un  echipaj SMURD,  cu un elicopter.

**

A doua avalansă produsă vineri în Făgăraș a surprins un schior. Intrucat acestea avea echipament individual de salvare a reușit să iasă singur din zăpadă. 

“Avalanșa a fost declanșată de un grup de schiori pe valea Doamnei, tot in Munții Făgărașului”, a anunyat Adrian David, citat de News.ro.

Conform ANM, în munții Făgăraș, la peste 1.800 m, este risc de avalanșă de gradul 3, pe o scala de la 1 la 5.

 

Foto: arhivă

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.