Garda forestieră, amenzi de 25.000 de lei în cinci zile, pentru transporturi ilegale de lemn

În pădurile din județul Brașov încă se practică tăierile ilegale sau transporturile de lem care nu au toate documentațiile în regulă. Repreznetanții Gărdii Forestiere Brașvo, care răspund de toate cele șase județe din Regiunea Centru, spun că numai în perioada 16 -20 martie, pe parcurusl a cinci zile au descoperit, în urma a șapte constroale în fondul forestier, 14,5 metri cubi de material lemons tăiat fără niciun document. Prejudiciul estimat al acestei cantități de lemn este de 9.638 de lei.

Alte patru acțiuni s-au desfășurat în aceeași perioadă, pentru verificarea circulației materialului lemons și pentru controlul instalaților debitat, fiind confiscată fizic cantitatea de 6,4 metri cubi de material lemons, în valoare de 3.400 de lei.

În urma neregulilor constatate s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 de lei. Garda Forestieră a verificat, de asemenea, patru sesizări primate de la cetățeni din județul Brașov, fie pe tema tăierilor ilegale, fie pentru exploatări forestiere, reduceri de fond forestier sau transporturi ilegale de material lemons.

Foto: arhiva

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.