Termen limită pentru Garda Forestieră Brașov. Până în 19 martie trebuie să prezinte o soluție pentru a nu mai cădea arborii pe drumuri și căi ferate

Garda Forestieră Brașov va trebui ca până în data de 19 martie, ora 11.00 să prezinte o soluție pentru rezolvarea problemei arborilor de pe marginea căilor ferate, care cad la fiecare ninsoare sau zăpadă mai puternică. Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Marian Rasaliu, în timpul ședinței de luni a Comitetului pentru Situații de Urgență.

„Cele mai mari probleme din acest punct de vedere sunt pe DN 13, în Pădurea Bogății, între localitățile Feldioara și Rupea. De asemenea, mari probleme sunt pe tronsonul de cale ferată dintre Brașov și Predeal. De altfel, despre această problemă am discutat de mai multe ori cu Garda Forestieră și cu Ocoalele Silvice. Chiar și acum trei zile am discutat problema aceasta, iar ieri, calea ferată a fost blocată mai multe ore din cauza căderii a doi copaci. Trebuie să rezolvăm această problemă, domnule Florin Nan (șeful Gărzii Forestiere Brașov – n.n.), și nu prin modificarea legislației, ci prin soluții aplicate. Până luni (19 martie – n.n.), la ora 11.00 vă rog să veniți cu o soluție concretă și clară”, a declarat Rasaliu.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai spus că la întâlnirea de luni vor participa și reprezentanții ocoalelor silvice din județ, reprezentanții CFR și ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.  

În prezent, pe calea ferată Brașov – Predeal se circulă normal pe firul 1, iar pe firul 2 numai cu locomotive Diesel. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.