Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, duminică dimineața, că populația „trebuie să mai aibă răbdare între șapte și 10 zile”, adăugând că mulțumește românilor că au înțeles mesajul autorităților și au stat acasă în Noaptea de Înviere, potrivit Mediafax.
Ministrul Sănătății a spus, la Antena 3, că le mulțumește românilor care au înțeles mesajul și au stat în casă în Noaptea de Înviere.
„Îi rog să mai aibă răbdare șapte, 10 zile. Suntem aproape de un vârf şi sperăm ca apoi să avem una, două săptămâni de stabilitate, după care să începem să scădem ca număr de cazuri noi”, a spus Nelu Tătaru.
În aceeași intervenție, sursa citată a spus că apariția unui vaccin într-un interval de 10 luni nu este posibilă.
„Izolarea la domiciliu a permis consumarea acestei boli, ca să nu mai avem transmitere comunitară. Nerespectarea măsurii face ca numărul de cazuri să crească. Putem avea 12.000-15.000 de cazuri în vârful pandemiei, poate chiar şi mai mult, dacă nu se respectă măsurile. Dar sper ca trendul să rămână acesta, lent”, a conchis Nelu Tătaru.
Fii primul care comentează