Deficienţe majore la Spitalul din Suceava. Au raportat decese de COVID-19, cu o lună întârziere de teamă că „se interpretează” şi au refuzat să ţină o situaţie clară a cadrelor medicale infectate

Generalul Ionel Oprea, cel care a condus echipa militară ce a coordonat până joi Spitalul Județean Suceava, a explicat motivul pentru care șase decese au fost raportate cu întârziere de până la 30 de zile de către unitatea medicală. Oprea spune că persoana care înregistra persoanele moarte „s-a temut că se interpretează”.
 
Reamintim că șase decese raportate vineri de Spitalul Județean Suceava la pacienți purtători de CoVID-19 s-au produs, de fapt, în perioada 4 – 15 aprilie, însă ele au fost anunțate Institutului Național de Sănătate Publică abia acum. (Mai multe informaţii AICI)
Oprea a susținut că „disciplina în serviciu nu face parte din educația profesională a tuturor celor de la Spitalul Suceava”. 
 
„S-a dat dispoziție scris ca toate aceste lucruri să se remedieze și să fie raportate (înregistrarea persoanelor infectate și a deceselor – n.red.). Când am revenit și am verificat, o parte din ele nu fuseseră înregistrate în sistem. Doamna de acolo a zis că s-a temut să nu se interpreteze. <<Ce să se interpreteze, doamnă?>> Sunt decese și trebuiau să fie introduse. Disciplina în serviciu nu face parte din educația profesională a tuturor de acolo. (…) Spuneau așa, cu seninătate, că au considerat că nu e cazul sau <<Da, le facem>>. Dar de ce nu le-ați făcut? Cine și ce interes are să ascundă niște decese? Nu am fost în stare să le înțeleg determinarea sau cauzalitatea”, a declarat secretarul de stat Ionel Oprea, vineri la Digi 24, potrivit Mediafax. 
 
El spune că a este „incredibil de dificil” și va fi „greu de stabilit pentru unele zile ce s-a întâmplat” la spitalul din Suceava. 
 
„Nici date despre personalul care era îmbolnăvit, 20 sau 21 câți erau, pe categorii, nu am găsit. Șeful nu numai că nu a fost în stare să ne prezinte o situație clară, dar nici nu a vrut, a refuzat și a plecat, și-a dat demisia. Nu a mai venit pe la serviciu. A trebuit să aducem de la Spitalul Militar Sibiu pe șeful de acolo și în 10 zile de abia am reușit să clarificăm cine, unde este, în ce situație se află. (…) Am mers la condica de decese la morgă și nu corespondea cu numărul datelor din sistem. Am constatat un număr de 10 sau 11 foi de observație care nu fuseseră operate. Era vorba despre urgențe care din UPU au urcat direct în Terapie Intensivă, unde au decedat în mai puțin de o zi”, a adăugat sursa citată.
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.