Silviu Achim, consilier local PSD, cere Primăriei să sprijine, în această vară, proprietarii de terase din centrul Brașovului

În contextul pandemiei actuale de Coronavirus și a perioadei prin care a trecut domeniul HORECA, grupul de consilieri locali al PSD Brașov va propune pentru următoarea ședință de Consiliu Local, modificarea Hotărârii de Consiliu Local privind taxa de ocupare a domeniului public.

Astfel, în urma discuțiilor purtate cu proprietarii de terase din centrul istoric al Brașovului, social-democrații au cerut cerut în numele reprezentanților HoReCa, un ajutor din partea municipalității, pentru sezonul estival.

„Vom propune ca tariful perceput de Primăria Brașov pentru terasele din centru să fie dispus astfel: pentru luna iunie, cea în care nu știm exact când se va începe activitatea, proprietarii să fie scutiți de plata ocupării domeniului public, iar pentru lunile iulie și august, aceștia să achite jumătate din tariful întreg.”a precizat consilierul local Silviu Achim. 

Dacă Viena încurajează cetățenii cu vouchere pentru ieșirea în oraș și consumația de la terase, măcar acum, Primăria Brașov ar trebui să se gândească la un ajutor pentru cei care dețin terase și localuri în centrul Brașovului, argumenează consilierii locali PSD. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.