FOTO. „Repetiție” pe Autostrada Cristian – Râșnov: s-a circulat „bară la bară”. Mulți politicieni au ținut să fie prezenți pe șantierul capătului de autostradă. Organizatorii au vrut să „înghesuie presa”

Premierul României, Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, mulți politicieni locali și alți invitați au vizitat vineri șantierul capătului de autostradă Râșnov – Cristian. Așa se face că, pentru aproximativ o oră, artera rutieră, pe unele porțiuni drum de pământ, pe altele ajuns la stadiu de strat de bază de asfalt, a lăsat impresia că este DN 1 în zilele de week-end. Mașinile au venit în coloană la locul stabilit pentru declarațiile de presă, așa că s-a circulat bară la bară.

După ce au coborât din mașini, personajele principale au venit la panourile în care erau desenate mai multe drumuri și au trecut repede peste recomandările specialiștilor, care spun că în această perioadă, distanțarea fizică trebuie să fie regulă. Așa că au reușit cu toții să apară într-o poză.

Singurul gest care a adus aminte de pandemia de coronavirus a fost salutul dintre Ludovic Orban și Adrian Veștea. 

Interesant a fost și modul în care cei care s-au ocupat de organizarea vizitei în teren au făcut pregătirile pentru presă. Au amenajat un „țarc” pentru presă, dar când s-au aliniat cameramanii a apărut o mică problemă: nu încăpeau toți nici măcar în condiții de „apropiere fizică” pentru a prinde cadre bune. În aceste condiții, organizatorii au mutat balizele care delimitau „pătrățica presei”. 

Conferință de presă în cort? Nici gând!

După autostradă, s-a mers în vizită la aeroport. La fel, în grup mare, așa că platforma betonată de lângă terminal a devenit o parcare plină. Pentru presă, organizatorii au pregătit un cort de pânză roșiatică. Acolo ar fi trebuit să se desfășoare conferința de presă. La solicitarea cameramanilor, care aveau frisoane când se gândeau la lumina catastrofală din interior, conferința de presă a premierului s-a mutat afară, imediat după intrarea în șantierul terminalului. Organizatorii au adus și pupitrul pentru șeful Guvernului. Nu era bun, au spus cei din presă. Așa că s-a trecut la planul B, o masă adusă de nu se știe unde. Bună și aia.

Nici la aeroport nu a mai contat regula distanțării. Cei din presă nu aveau cum să o respecte, iar politicienii au optat pentru așezarea într-un grup compact, care să încapă într-un cadru sau o poză. Imaginea era impresionantă: multe perechi de ochi cu măști și căști de șantier.

Numai primarul Brașovului, George Scripcaru, a renunțat la casca inutilă în zona unde s-au făcut declarațiile de presă.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.