Chiar dacă Brașovul a fost pe primele locuri în ceea ce privește numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus, iar acum ocupă poziția a treia în topul național, pacienții vindecați nu au fost interesați să doneze plasmă care să-i ajute pe pacienții în stare gravă să se vindece mai repede.
Mai exact, potrivit Radio Brașov FM, din luna mai, când a devenit funcțional echipamentul de plasmafereză de la Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov, un singur brașovean vindecat de coronavirus a donat plasmă, asta în condițiile în care în județ sunt peste 580 de persoane vindecate. Primul și singurul donator s-a prezentat la centru în data de 25 mai.
„Noi, până acum, am avut o singură plasmafereză făcută și vreo 5 plasme obținute prin donare standard. Noi am făcut și promovare, am împărțit flyere despre donarea de plasmă convalescentă către donatori, către spitalele care au pacienți cu Covid-19”, a declarat pentru Radio Brașov FM directorul Centrului, Camelia Roșu.
Cei care donează plasmă au aceleași beneficii ca donatorii de sânge dar trebuie să întrunească mai multe criterii, pe lângă faptul că s-au vindecat de Covid-19.
„Cei care vin să doneze trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate. Depinde de greutate, depinde de boli, sunt mai multe contraindicații”, a adăugat Camelia Roșu.
Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină face un apel la foștii pacienți Covid-19 să doneze cu încredere plasmă sau sânge, pentru că astfel vor participa activ la tratarea altor bolnavi.
„Prin donarea de plasmă convalescentă Covid-19 vor participa activ la tratamentul pacienților diagnosticați cu Covid-19 cu formă severă sau tipică de boală, indiferent că donează prin această procedură de plasmafereză sau prin donarea de sânge”, a mai spus Camelia Roșu.
Reamintim la Centrul de Transfuzii Sangvine Braşov a fost instalat un echipamentul de plasmafereză primit de Consiliul Judeţean Braşov printr-un contract de sponsorizare de la firma Besmax Pharma Distribution.
Fii primul care comentează