Un accident rutier a avut loc azi, cu puţin timp înainte de prânz, pe , DN1, între Vladeni și Perșani. Accidentul s-a lăsat cu o victimă încarcerată, astfel încât a fost nevoie de intervenţia unei autospeciale a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru descarcerare şi a două echipaje ale SMURD.
“Pe DN1, la km 203+100 m a avut loc un accident rutier, coliziune între un autoturism și un microbuz, mijloc de transport în comun, care la momentul producerii accidentului transporta 7 călători. În urma impactului, au rezultat 5 victime, 4 persoane din microbuz, care au primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând să fie transportate la spital și conducătorul auto al autoturismului, care se află în stare de inconștiență. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului. Traficul se desfășoară pe o bandă pe sensul Sibiu-Brașov, fiind dirijat de către polițiștii aflați la fața locului”, a declarat agent Nadia Olaru.