Synevo România a anunţat că începând din această săptămână recoltează probe pentru testele moleculare în vederea depistării infecțiilor cu virusul SARS-CoV2. Aceste teste se fac în 50 de centre din 36 de orașe din țară. Două dintre acestea sunt localizate în judeţul Braşov.
Centrele de recoltare din Brașov sunt amplasate pe Bulevardul 15 Noiembrie și pe Strada Hermann Oberth.
Buletinele de analiză pot fi eliberate acum, la cerere, și în limba engleză pentru persoanele care au nevoie de acest document în vederea efectuării unei călătorii, anunţă conducerea companiei.
Testele se pot realiza doar cu programare online, fiind prelucrate în Laboratorul Central din Chiajna, dotat cu unul dintre cele mai performante echipamente de analiză din țară, anunţă compania. Rezultatele pot fi accesate online și sunt raportate către autorități, conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), indiferent dacă sunt negative sau pozitive.
Timpul de eliberare al rezultatelor este de maximum 72 de ore de la momentul recoltării. Costul unui test Real Time PCR în rețeaua Synevo este de 285 de lei.
Prelevarea probelor se face prin exsudat nasofaringian. Rezultatele sunt disponibile online. Buletinul de analize poate fi eliberat în limba engleză, dacă se face o solicitare în recepție, în momentul recoltării. Pentru exsudatul faringian, pacientul trebuie să țină cont că prelevarea trebuie făcută fie înainte de toaleta cavităţii bucale sau ingestia de alimente sau lichide, fie la patru ore după acestea.
Pe lângă cele două laboratoare Synevo, în Braşov se pot fac eteste COVID-19 în alte 5 centre, AICI.