Etajul I dn corpul B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a fost finalizat și reinaugurat la exact un an după ce etajele V şi IV fuseseră reabilitate complet şi utilate, iar în noiembrie 2019 le-au urmat etajele III şi II.
Proiectul se încheie astfel după cinci ani în care spitalul a tot așteptat această nouă față. Reamintim că în cazul lucărilor de consolidare și reparații capitale la Corpul B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, licitația a fost lansată în anul 2014, contractul a fost semnat în anul 2015, lucrările au început în anul 2017, aici existând unele probleme în procedura de achiziții publice.
După cei trei ani de lucrări, în prezent s-a ajuns, în sfârșit ca la toate cele 5 etaje saloanele să fie transformate din temelii, dotate cu mobilier nou, cu grupuri sanitare moderne şi cu duşuri care permit un acces facil inclusiv persoanelor cu nevoi speciale, astfel încât pacienţii să beneficieze de cele mai bune condiții de confort şi îngrijire. De asemenea, au fost amenajate cabinete modernizate pentru medici şi asistente, rezerve cu un singur pat şi magazii. La fel ca în cazul celorlalte etaje, saloanele de la etajul I al corpului B totalizează 54 de paturi.
Planurile de amenajare a corpului B
Potrivit directorului medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Cătălin Mişarcă, la etajul I al corpului B vor funcţiona secţiile de Cardiologie şi Cardiologie Intervenţională, intenţia conducerii fiind aceea de a dezvolta sectoare medicale minim invazive, care asigură reducerea perioadei de spitalizare şi dau rezultate imediate.
Pe acelaşi palier, dar în corpul A (ale cărui saloane totalizează 35 de paturi), va fi dezvoltată secţia de Chirurgie Cardiacă şi va fi creat Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară, astfel încât spitalul braşovean să poată fi inclus în Programul Naţional de Chirurgie Cardiacă.
„Chiar şi în această perioadă dificilă lucrurile avansează la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, lucrăm pe toate fronturile, terminăm diversele lucrări pe care le-am început şi totodată aducem specialişti pentru secţiile şi specialităţile pe care dorim să le dezvoltăm. Dezideratul nostru este ca în luna septembrie să avem prima intervenţie chirurgicală pe cord. Vrem să le arătăm cetăţenilor judeţului Braşov că lucrurile evoluează bine, că sănătatea lor este în centrul preocupărilor noastre şi că dezvoltăm în permanenţă acest domeniu vital”, a spus dr. Cătălin Mişarcă.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a amintit că această investiţie majoră de reabilitare şi modernizare a corpului B de la cel mai mare spital braşovean totalizează peste 24 de milioane de lei şi este realizată printr-un proiect demarat de administraţia judeţeană, care anul trecut a fost preluat şi continuat sub aspectul lucrărilor şi al finanţării de către Compania Națională de Investiții.