Candidatura lui Toma Dorel, “eternul primar de la Ghimbav”, pentru încă un mandat în funcţie este pusă sub semnul întrebării, după s-a constatat ca o mare parte dintre tabelele cu semnături de susţinere depuse de PSD nu aveau înscrise şi numele candidatului. Practic, PSD a venit la Ghimbav cu tabele de semnături “in alb”, mai degrabă pentru partid decât pentru candidat.
Pe de altă parte, într-o situaţie asemănătoare, miercuri dimineaţă Biroul Electoral de circumscripţie din Ghimbav a invalidat şi candidatura depusă de Partidul Ecologist Român pentru primăria localităţii. PER a depus semnături pentru susţinerea candidaţilor partidului la Consiliul Local Ghimbav, însă pe tabele nu figura şi numele candidatului pentru primărie, Ioan Huntai, ceea ce a dus la invalidare acestuia.
Organizaţia judeţeană a PSD Braşov aşteaptă acum răspunsul, cu sufletul la gură, decizia instanței.
Potrivit unor surse, decizia ca Dorel Toma să fie cel care candidează pentru PSD la Primăria Ghimbav a venit pe ultima sută de metri, social-democraţii având şi varianta de a-l propune pe Marian Florin Fluieraş, liderul organizaţiei locale a partidului. Pe de altă parte, trebuie adăugat că, la alegerile anterioare pentru Parlamentul European, când Dorel Toma era suspendat din funcţie din cauza unei cercetări penale, acesta a susţinut vocal în localitate ALDE, iar în ultimele săptămani acesta ar fi purtat negocieri și cu Alianța pentru susținerea noii sale candidaturi la Ghimbav, având în vedere că fusese suspendat din PSD din cauza problemelor cu legea.