Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN13 Braşov-Sighişoara, la kilometrul 66+300 de metri, între localităţile Rupea şi Buneşti, judeţul Braşov, s-a produs un accident în care au fost implicate un autotren şi un autoturism.
În urma coliziunii, două persoane au suferit leziuni, fiind conştiente şi aşteptând sosirea ambulanţei pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Accidentul a avut loc în jurul orei 17.50, iar circulaţia a fost întreruptă pentru aproximativ 45 de minute în ambele direcţii.
“Pe DN13, la km 64 + 350 m, a avut loc un accident rutier, coliziune între un tir și un autoturism. În urma impactului au rezultat două victime, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.”, a transmis IPJ Brașov.
1 Trackback / Pingback