CFR Infrastructură este dispusă să plătească aproape 30 de milioane de lei pentru reconstruirea podului de cale ferată de la Budila, luat de viituri, în urmă cu doi ani. Compania a lansat în sistemul electronic, anunțul de achiziții publice pentru lucrările de construcție, pe care le estimează la 29,780,623 lei, cu tot cu TVA.
Constructorii sunt așteptați cu oferte până la data de 9 octombrie 2020, urmând ca lucrările propriu-zise să fie făcute în termen de 12 luni de la emiterea ordinului de începere, care ar putea apărea abia anul viitor. CFR Infrastructură a primit proiectul tehnic al viitoarelor lucrări pe 29 iulie.
Conform acestui proiect, podul de cale ferată ce va fi reconstruit la Budila va avea o lungime de 301 metri, o deschidere de 70 de metri și va fi ridicat pe structură metalică, aceasta fiind soluția tehnică aleasă în urma analizării a cinci scenarii. În acest contract de execuție vor fiincluse și intervențiile de curățare a albiei pârâului Tărlungeni, de resturile podului luat de ape în 2018. Conform acelorași documentațții, după finalizarea podului, pe el se va circula, timp de 24 de ore, cu o viteză de 5 km pe oră, pentru a fi monitorizată reacția construcției.