Marius Dunca, pe lista neagră a partidului. El ar putea fi înlăturat de la conducerea PSD Braşov

Mai mulți lideri de organizații județene și-ar putea pierde funcția de conducere de la vârful filialelor, după alegerile locale.  Printre aceștia se numără Gabriela Zetea (PSD Maramureș), Felix Stroe (PSD Constanța), Mihai Fifor (PSD Arad), Marius Dunca (PSD Brașov) sau Ioan Dârzu (PSD Alba), potrivit digi24.ro.

La Braşov, PSD nu a reuşit să se ridice după scorurile slabe de la alegerile anteriorare – prezidenţiale şi europarlamentare. În municipiul Braşov, social-democraţii au obţinut doar patru locuri în Consiliul Local, faţă de şase, câte aveau până acum, iar în Consiliul Judeţean, opt mandate (19,35% din voturi). 
Tot la aceste alegeri locale, candidatul propus de PSD pentru Primăria Braşov, dr. Florin Orţan, senator în Parlamentul României, a obţinut cel mai slab scor al partidului, din ultimii 30 de ani:  7,347%, adică 6.092.

După aceste alegeri, nu sunt excluse schimbări și în structura de vicepreședinți

Printre cei care se află în conducerea centrală a partidului și au pierdut alegerile locale sunt Gabriel Zetea, care a pierdut la Maramureș funcția de președinte de CJ și Decebal Făgădău, primarul învins al Constanței.

Gabriela Firea scapă de sancțiuni, chiar dacă a pierdut alegerile din București. Conducerea partidului consideră rezultatul din Capitală bun, iar Firea va fi răsplătită cu un loc în Senat. 

REamintim că în şedinţa Comitetului Politic Naţional al PSD, de luni, preşedintele Marcel Ciolacu a preluat interimar conducerea filialei Vrancea, după înlăturarea “baronului” Marian Oprişan, iar Niculae Bădălău a fost şi el înlocuit, de la șefia organizației PSD Giurgiu, după rezultatul prost de la locale, cel care a preluat conducerea fiind finul său, Marian Mina. 

1 Trackback / Pingback

  1. Marius Dunca, pe lista neagră a partidului. El ar putea fi înlăturat de la conducerea PSD Braşov - NewsTimes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.