Site icon

Primăria Braşov caută proiectant pentru garajul de peste 76 de milioane de lei al RATBv

Primăria Brașov publică anunțul de licitație privind proiectarea garajului pentru mijloacele de transport în comun ale RATBV. Proiectul de realizare infrastructurii de garaj pentru transportul public este finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020 şi are ca obiectiv asigurarea condițiilor pentru parcarea și întreținerea mijloacelor de transport aflate în proprietatea Municipalității prin construirea unor spații acoperite pentru parcarea autobuzelor și troleibuzelor, amenajarea unor stații de încărcare a autobuzelor electrice și  şi a unor ateliere de reparații, astfel încât acestea să funcționeze în condiții optime.

Ca valoare acesta este unul dintre cele mai importante proiecte cu finanțare accesată de Primăria Brașov de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional regional, respectiv 76.440.247,46 lei.

Contractul pentru elaborarea proiectului tehnic și serviciile de asistență tehnică pentru proiectul “Infrastructură de garaj pentru transportul public”, scos la licitaţie acum, are o valoare estimată de 1.761.813,72 lei+ TVA, iar ofertele sunt aşteptate până la data de 23 noiembrie. Firma care va câştiga va trebui să pună la dispoziţie documentaţia în maxim 7 luni. 

Contractului de proiectare şi servicii de asistenţă va fi atribuit conform celui mai bun raport calitate – preț, în care, prețul ofertei are o pondere în cadrul procesului de evaluare – 40%, demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor – 30%, iar experienţa specialiştilor cheie implicaţi în derularea contractului – 30%

Documentații elaborate în cadrul acestui contract:

 

Descrierea proiectului „Infrastructură de garaj pentru transport public

Pe amplasamentul vizat se vor executa următoarele intervenții:

– Construcţie tip hală închisă, pe structură metalică, cu închideri din panouri termoizolante tip „sandwich” şi panouri din policarbonat celular termoizolant, destinată platformei pentru parcarea flotei auto de transport public (autobuze standard, articulate, midi şi troleibuze): 25.000 mp;

– Hală de întreţinere – reparaţii autovehicule cu posturi de lucru dedicate în funcție de tipul, dimensiunea vehiculului şi activitate, dispunând de anexe (birouri, vestiare, grupuri sanitare) în suprafaţă de 6.500 mp;

– Hală verificări tehnice după reparaţii şi Inspecţii Tehnice Periodice – 300 mp;

– Hală întreţinere( mecano-energetic, electronişti): 1.200 mp;

– Magazii piese – materiale: 1.200 mp;

– Staţie spălare – curăţare autovehicule interior – exterior: 1.400 mp;

– Staţie de vopsire: 350 mp;

– Spaţiu alocat schimbului de anvelope (vulcanizare, echilibrare roţi şi spaţiu de depozitare anvelope): 250 mp;

– Staţie de alimentare carburanţi: 40 mp;

– Centrală termică: 200 mp;

– Clădiri porţi – acces destinate pazei, controlului şi verificării la ieşire – intrare a mijloacelor de transport: 300 mp;

– Spații verzi – 10.016,28 mp

Se vor executa lucrările de dotare a noilor spații cu: instalații de alimentare cu apă rece și apă caldă; instalații de canalizare; instalații termice; instalații electrice (instalaţii electrice de iluminat şi prize, tablouri electrice, instalaţie de paratrăsnet, instalaţii de legare la pământ, iluminat de securitate pentru evacuare, instalaţii voce-date, panouri fotovoltaice); instalații de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu; instalație de stingere a incendiilor. Vor fi achiziționate echipamentele și utilajele care vor intra în componența instalațiilor, precum și dotările necesare pentru derularea activităților specifice.

Se vor crea spații verzi și aliniamente de arbori, cu rol antipoluant (împotriva noxelor, zgomotului) şi estetic. Spațiul verde va înconjura perimetral toată incinta ce va fi amenajată, astfel încât să se realizeze fenomenul de perdea de protecție împotriva noxelor și a zgomotului.

 

 

Exit mobile version