Ramai la curent!

Stiri Brasov

Primăria Braşov caută proiectant pentru garajul de peste 76 de milioane de lei al RATBv

Publicat

in

Primăria Brașov publică anunțul de licitație privind proiectarea garajului pentru mijloacele de transport în comun ale RATBV. Proiectul de realizare infrastructurii de garaj pentru transportul public este finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020 şi are ca obiectiv asigurarea condițiilor pentru parcarea și întreținerea mijloacelor de transport aflate în proprietatea Municipalității prin construirea unor spații acoperite pentru parcarea autobuzelor și troleibuzelor, amenajarea unor stații de încărcare a autobuzelor electrice și  şi a unor ateliere de reparații, astfel încât acestea să funcționeze în condiții optime.

Ca valoare acesta este unul dintre cele mai importante proiecte cu finanțare accesată de Primăria Brașov de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional regional, respectiv 76.440.247,46 lei.

Contractul pentru elaborarea proiectului tehnic și serviciile de asistență tehnică pentru proiectul „Infrastructură de garaj pentru transportul public”, scos la licitaţie acum, are o valoare estimată de 1.761.813,72 lei+ TVA, iar ofertele sunt aşteptate până la data de 23 noiembrie. Firma care va câştiga va trebui să pună la dispoziţie documentaţia în maxim 7 luni. 

Contractului de proiectare şi servicii de asistenţă va fi atribuit conform celui mai bun raport calitate – preț, în care, prețul ofertei are o pondere în cadrul procesului de evaluare – 40%, demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor – 30%, iar experienţa specialiştilor cheie implicaţi în derularea contractului – 30%

Documentații elaborate în cadrul acestui contract:

  • documentaţii pentru  eliberare avizelor şi acordurilor, precum şi alte studii necesare realizării investiţiei; 
  • documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire/demolare (Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire – DTAC, Documentație Tehnică pentru Obținerea Autorizației de Demolare- DTAD, Documentație Tehnică pentru Organizarea Execuției – DTOE);
  • întocmire Proiect Tehnic și detalii de execuție, liste de cantități, caiete de sarcini pe specialități, antemăsurători, liste de utilaje și echipamente tehnologice, liste dotări, fișe tehnice utilaje și dotări, fișe tehnice materiale, documentația privind obținerea avizului GIS, audit energetic și deviz estimativ;
  • după terminarea lucrărilor se va întocmi Certificatul energetic; 
  • la terminarea lucrărilor, înainte de efectuarea recepției, se va prezenta Documentaţia tehnică a construcției finalizate şi Devizul general actualizat.

 

Descrierea proiectului „Infrastructură de garaj pentru transport public

Pe amplasamentul vizat se vor executa următoarele intervenții:

  • Demolarea construcţiilor şi platformei existente din incintă, în vederea eliberării terenului pentru construirea noilor spaţii, mai puţin a clădirii Anexa B a corpului C7, care va fi consolidată şi reabilitată;
  • Costruirea noilor spaţii:

– Construcţie tip hală închisă, pe structură metalică, cu închideri din panouri termoizolante tip „sandwich” şi panouri din policarbonat celular termoizolant, destinată platformei pentru parcarea flotei auto de transport public (autobuze standard, articulate, midi şi troleibuze): 25.000 mp;

– Hală de întreţinere – reparaţii autovehicule cu posturi de lucru dedicate în funcție de tipul, dimensiunea vehiculului şi activitate, dispunând de anexe (birouri, vestiare, grupuri sanitare) în suprafaţă de 6.500 mp;

– Hală verificări tehnice după reparaţii şi Inspecţii Tehnice Periodice – 300 mp;

– Hală întreţinere( mecano-energetic, electronişti): 1.200 mp;

– Magazii piese – materiale: 1.200 mp;

– Staţie spălare – curăţare autovehicule interior – exterior: 1.400 mp;

– Staţie de vopsire: 350 mp;

– Spaţiu alocat schimbului de anvelope (vulcanizare, echilibrare roţi şi spaţiu de depozitare anvelope): 250 mp;

– Staţie de alimentare carburanţi: 40 mp;

– Centrală termică: 200 mp;

– Clădiri porţi – acces destinate pazei, controlului şi verificării la ieşire – intrare a mijloacelor de transport: 300 mp;

– Spații verzi – 10.016,28 mp

Se vor executa lucrările de dotare a noilor spații cu: instalații de alimentare cu apă rece și apă caldă; instalații de canalizare; instalații termice; instalații electrice (instalaţii electrice de iluminat şi prize, tablouri electrice, instalaţie de paratrăsnet, instalaţii de legare la pământ, iluminat de securitate pentru evacuare, instalaţii voce-date, panouri fotovoltaice); instalații de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu; instalație de stingere a incendiilor. Vor fi achiziționate echipamentele și utilajele care vor intra în componența instalațiilor, precum și dotările necesare pentru derularea activităților specifice.

Se vor crea spații verzi și aliniamente de arbori, cu rol antipoluant (împotriva noxelor, zgomotului) şi estetic. Spațiul verde va înconjura perimetral toată incinta ce va fi amenajată, astfel încât să se realizeze fenomenul de perdea de protecție împotriva noxelor și a zgomotului.

 

 

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Pingback: Primăria Braşov caută proiectant pentru garajul de peste 76 de milioane de lei al RATBv - NewsTimes

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Stiri Brasov

Încă un urs – problemă eliminat din Brașov. Animalul a fost împușcat în Valea Cetății

Publicat

in

Primăria Brașov a anunțat că a mai fost eliminat încă un urs-problemă din Brașovului. Astfel, în cursul serii de joi, 28 mai, echipa de intervenție a împușcat un urs din zona străzii Jepilor. În primă fază s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.

Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia împușcării, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru.

În această dimineață, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă, urșii fiind animale teritoriale.

„În cursul nopții de ieri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte”, a anunțat Primăria Brașov.

Acesta este al treilea urs – problemă eliminat în această lună din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Stiri Brasov

3 zile de aventură, joacă și experiențe spectaculoase la Coresi

Între 30 mai și 1 iunie, Coresi Shopping Resort devine destinația perfectă pentru familii, cu Festivalul Caravana cu Jocuri, tiroliană, demonstrații spectaculoase, ateliere creative, activități interactive și o impresionantă expoziție LEGO® dedicată copilăriei și aventurii.

Publicat

in

Timp de 3 zile, Coresi devine locul unde copilăria prinde viață prin joacă, aventură și experiențe memorabile pentru întreaga familie!  Între 30 mai – 1 iunie, pregătim un super weekend plin de energie, activități interactive, demonstrații spectaculoase și mult fun pentru cei mici și cei mari deopotrivă.

Coresi Shopping Resort și HappyColor România vă invită la Festivalul Caravana cu Jocuri, un festival dedicat copilăriei, jocului, creativității și timpului de calitate petrecut împreună în familie!

În perioada 30-31 mai, intervalul orar 10:00 – 18:00, cei mici și cei mari sunt așteptați într-un univers plin de activități interactive, ateliere creative, jocuri educative și experiențe memorabile pentru toate vârstele.

🎲 Zona 1 – Caravana cu Jocuri

Organizată pe patru zone distincte de vârstă și tematică:

  • zonă senzorială pentru copii 1-2 ani, cu activități senzoriale, jucării din lemn și magnetice, piscină cu bile și alte activități dedicate celor mici
  • jocuri de familie si educative pentru 3-4 ani
  • jocuri de familie  si educative  pentru 5-7 ani
  • jocuri pentru 8-99 ani – jocuri de logica si strategie,.

🎨 Zona 2 – Ateliere de creație

Ateliere de pictură pe figurine din ceramică, ipsos și papier mache, activități craft și multe alte surprize creative.

🧪 Zona 3 – Activități și experimente de chimie pentru copii

🌈 Zona 4 – Pictură pe față

⚽ Zona 5 – Jocuri interactive și sportive recomandate pentru 6+  

🎭 Zona 6 – Ateliere de graffiti cu spray recomandate pentru 8+

Timp de două zile, imaginația, joaca și creativitatea vor transforma festivalul într-un spațiu al bucuriei și socializării, unde copiii pot descoperi, învăța și crea prin joacă.

Copiii sunt invitați să descopere ateliere creative, provocări interactive, jocuri și experiențe care transformă fiecare zi într-o adevărată aventură.

De 1 Iunie, ducem distracția la următorul nivel și transformăm Coresi într-un univers al curajului și explorării, alături de prietenii de la Poliție, ISU și Jandarmerie.

 În zona intrării Tucano, Poliția Brașov îi așteaptă pe cei mici cu echipamente speciale, laborator rutier, demonstrații captivante și întâlniri cu câinii polițiști.

În parcare, ISU Brașov aduce autospeciale, ambulanțe și trasee interactive cu obstacole, într-o experiență plină de adrenalină și voie bună.

Una dintre cele mai așteptate experiențe ale zilei vine din partea Jandarmeriei Brașov: tiroliana pregătită lângă locul de joacă exterior! Alături de demonstrații și jocuri interactive, cei mici vor avea parte de o aventură pe care sigur nu o vor uita prea curând.

 Tot în perioada 30 mai – 6 iunie, îi invităm pe pasionații de construcții și creativitate să descopere Expoziția LEGO® din zona Ludotecă. Cei mici vor putea admira construcții spectaculoase și universuri create din mii de piese, într-o experiență care completează perfect atmosfera dedicată copilăriei și imaginației.

Va fi un weekend despre energie, descoperire, emoție și timp petrecut împreună — exact în vibe-ul Coresi. Te invităm să te bucuri de experiența completă: activități pentru copii, shopping, restaurante, terase și multe momente frumoase pentru întreaga familie.

 Descoperă programul complet pe https://coresibrasov.ro/evenimente/1-iunie-la-coresi-aventura/ și în aplicația Coresi App.

Citește mai departe

Trending