Creșele și after-school-urile rămân deschise. În rest, școlile trec în online. Raed Arafat: “Insistența este ca restricțiile să rămână în vigoare cel puțin 30 de zile”

Începând de luni, toate școlile din România vor trece în sistemul online, însă creșele și after-school-urile rămân deschise, a anunțat vineri Raed Arafat, care a detaliat toate restricțiile care vor intra în vigoare pentru 30 de zile. Astfel, de la ora 21.00 se vor închide toate magazinele, inclusiv mall-urile, dar pot fi făcute livrări și rămân deschise farmaciile și benzinăriile. De asemenea, este obligatorie telemunca acolo unde tipul de activitate permite.
 
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a prezentat detalii despre restricțiile care vor intra în vigoare în România începând de luni, pentru 30 de zile.
 
“Prin ordin al ministrului Educației, creșele și after-school-urile rămân deschise. În rest, școlile trec în online. În decizia CNSU era prevăzut că se închid și școlile”, a precizat Raed Arafat. 
Secretarul de stat a vorbit şi despre restricţiile care vor fi introduse de luni, încercând să clarifice lucrurile. 
 
“Portul măștii va fi generalizat – oriunde suntem în spațiul deschis. Este măsura care va duce cel mai mult la limitarea răspândirii virusului dacă va fi respectată. A doua măsură națională – închiderea magazinelor la 21.00. Sunt excepții – cine asigură livrarea la domiciliu, farmacii și benzinării”. 
Arafat a reamintit şi de limitarea deplasărilor între orele 23-5, “pentru că acesta e intervalul în care tinerii, mai mult, se deplasează, ies afară, fac petreceri”. Vor fi însă şi excepții în baza unor documente justificative: deplasările în interes profesional, asistență medicală ce nu poate fi amânată, medicamente, îngrijire copii/vârstnici.
 
“A mai fost introdusă o clarificare pentru ce se înțelege prin terase – definirea clară se regăsește în legea antifumat. Spațiul închis are acoperiș și două laturi. Se aplică regula spațiilor închise, atunci, neputând fi tratate ca terase”, a declarat Arafat.
 
De asemeae, de luni este interzisă funcţionarea piețelor şi târgurilor. Excepție fac piețele închise, cu respectarea normelor.
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.