Recomandarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov: testați angajații care interacționează cu publicul

Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Brașov a adoptat miercuri o hotărâre prin care li se recomandă angajatorilor – indiferent dacă sunt instituții publice sau firme private – să își testeze salariații care interacționează cu publicul. 

Ce prevede hotărârea: 

„Art.1.Se recomandă testarea tuturor angajaților care intră în contact cu publicul, atât în instituțiile publice, cât și la agenții economici, prin utilizarea testelor antigenic sau RT-PCR; Art.2.Prezentahotărâre intră în vigoare la data emiterii;

Art. 3. Comitetului Operativ cu Activitate Temporară (C.O.A.T.) va comunica prezenta hotărâre tuturor membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov (C.L.S.U.) și instituțiilor implicate, în vederea punerii în aplicare;

Art. 4. Prezenta hotărâre se publică pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Brașov”.

 

Proiectul a fost propus de primarul Brașovului, Allen Coliban, care este și președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Acesta a menționat că a făcut această propunere după ce  în ultimele zile a avut avut mai multe discuții cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, cu  cei ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și cu membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență. 

„O soluție, din punctul meu de vedere, este testarea unui număr cât mai mare de persoane care intra în contact cu publicul, încă de la primele simptome. Având în vedere precizările Ministerului Sănătății și recomandările DSP cu privire la utilizarea testelor rapide antigen am propus CLSU ca, in aceasta etapa sa recomandam tuturor organizațiilor publice sau private, să testeze, de la primele simptome, toți angajații care interacționează cu publicul, fie prin testarea PCR, fie prin cea antigen”, a precizat Coliban. 

Coliban a anunțată că are în plan ca de săptămâna viitoare să înceapă testarea angajaților Primăriei Brașov și a celor din instituțiile aflate în subordinea Consiliului Local.  Testele vor fi cumpărate de Primărie,  iar medicii și asistentele de la Direcția de  Asistență Socială vor asigura recoltarea.   În prima etapă  vor fi testați angajații cu simptome, când vor veni la serviciu. 

Pentru testarea angajaților se vor folosi teste antigen. 

1 Comentariu

  1. Cunosc personal o firma care are aproape toti angajatii raciti, la munca. Si lucreaza cu publicul. Din ei, diar doi su-au facut trstul si au iesit pozitivi. Ei au ales sa stea acasa. Insa ceilalti vin la munca si unii lucreaza la tejghea. Cei din spate nu poarta masca, majoritatea. La magazinul de lentile si ochelari. Toate astea, cu complicitatea patronului, care a schitat un “daca va simtiti rau sa stati acasa” neconvingator, pentru ca pe el il doare in cour. Sper sa il gaseasca DSP si sa ii faca dosar penal, pentru ca merita.

    Sunt sigur ca nu e un caz singular. Daca va moare cineva din familie, sa stiti ca astia sunt principalii vinovati. Cei care isi lasa angajatii “raciti” la munca.

Dă-i un răspuns lui covidu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.