CJSU nu a reintrodus obligativitatea purtării măștii în centrul Brașovului

Braşovenii nu vor trebui să poarte masca de protecţie şi în alte zone decât în cele unde a existat şi până în prezent această obligativitate. În plus, începând de luni, masca va fi obligatorie și în jurul şcolilor. Această precizare vine cu toate că, într-o adresă transmisă Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Brașov menţionează că a identificat mai multe străzi din zona centrului istoric cu potenţial de aglomerare.

La solicitarea CJSU, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) al municipiului Braşov a identificat două străzi – Mureşenilor şi Republicii, precum și Piața Sfatului, unde între orele 12-23 în timpul săptămânii şi 10-23 în weekend există potenţial de aglomerare.  Cu toate acestea, CJSU a decis miercuri ca obligativitatea purtării măştii de protecţie să fie păstrată „în spaţiile publice închise, mijloacele de transport în comun, spaţiile comerciale, precum şi în spaţiile publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spaţii comerciale, staţii pentru transportul în comun” şi să instituie aceeaşi obligaţie „pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru”.

Prefectul Braşovului, Cătălin Văsii, declara luni că va propune Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă actualizarea zonelor cu potenţial de aglomerare din localităţile judeţului, „declarate ca atare de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă”, menţionând, în acelaşi timp, că va lua măsuri echilibrate, pentru că nu doreşte „afectarea suplimentară a cetăţenilor şi agenţilor economici”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.