Site icon

Fostul consilier judeţean Andrei Kadas şi fostul manager de la Infecţioase Braşov, reţinuţi în dosarul mitei la spitalele COVID. Firma familiei fostei șefe DSP Brașov, implicată în dosar

Fostul consilier judeţean PNL Andrei Kadas şi dr. Ramona Ionescu, fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov sunt printre cei 12 reţinuţi de DNA Braşov în dosarul mitei de la spitalele COVID. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au fost reţinuţi tot acum şi directorul financiar – contabil din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, la data faptei, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, precum şi  un referent de specialitate al aceluiaşi spital, cercetat tot pentru abuz în serviciu. 

În cazul lui Kadas Iluna Marius Andrei, la data faptelor consilier județean și președinte al comisiei pentru sănătate, protecția copilului și a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Județean Brașov şi  președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, DNA a reţinut infracţiunile de trafic de influență şi instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. 

COMUNICAT DE PRESĂ DNA 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 03 și 04 decembrie 2020, a unui număr de 12 suspecți în legătură cu presupusa atribuire frauduloasă a unor contracte de achiziție publică la spitale din județele Brașov și Harghita, în schimbul unor sume de bani, după cum urmează:

IONESCU RAMONA DELIA, la data faptei manager al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

OLARU OANA GABRIELA, la data faptei director financiar – contabil în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

NEDELEA GHEORGHE, la data faptei referent de specialitate al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

KADAS ILUNA MARIUS ANDREI, la data faptelor consilier județean și președinte al comisiei pentru sănătate, protecția copilului și a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Județean Brașov; președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

POPA MARIUS CRISTIAN, consilier local în municipiul Săcele, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență,

MIRICĂ EMANOIL ofițer de poliție în cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale, pentru comiterea infracțiunilor de:
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– compromiterea intereselor justiției,
– luare de mită prevăzută (4 acte materiale),
– trafic de influență (5 acte materiale),

LUKACS ANTAL, manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trei infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– trei infracțiuni de luare de mită,
– cumpărare de influență,

BALINT ENIKO, referent la Serviciul Achiziții Publice în cadrul spitalului Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru comiterea infracțiunilor de:
– trei infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– patru infracțiuni de luare de mită,
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

BARCZAN LASZLO, la data faptelor magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 infracțiuni)
– luare de mită (2 infracțiuni),

PERSOANA FIZICĂ, administrator în fapt a unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunilor de:
– patru infracțiuni de dare de mită,
– instigare la două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– trafic de influență,
– două infracțiuni de cumpărare de influență,
– complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenit,
– favorizarea făptuitorului,

PERSOANA FIZICĂ, șofer al omului de afaceri, pentru comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

PERSOANA FIZICĂ, contabil în cadrul SC Chantel Sante SRL, pentru comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– complicitate la instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni, ambele comise în formă continuată)

În același dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de SC CHANTEL SANTE SRL, pentru patru infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

Așa cum am menționat anterior, cauza are ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din județele Brașov și Harghita, a unor contracte prin care unitățile respective ar fi achiziționat echipamente și produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condițiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare.
Pentru atribuirea contractelor preferențiale plătite din bani publici, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câștigătoare o anumită firmă.
În schimb, persoane din conducerea spitalelor și/sau persoane cu ascendent și influență asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective.

Concret, în ordonanțele procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. În perioada octombrie 2019 – septembrie 2020, suspectul Kadas Iluna Marius Andrei, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la un om de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, în mod direct suma de 5.000 euro și indirect, prin intermediul suspectului Popa Marius Cristian, suma de 20.000 de euro (din care acesta din urmă și-ar fi oprit o parte) pentru a-și exercita influența pe care a pretins că o are asupra funcționarilor publici cu putere de decizie din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov.
Influența s-ar fi dovedit una reală deoarece, la data de 18 februarie 2020, unitatea spitalicească a încheiat cu societatea omului de afaceri, ce avea ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice, un contract privind achiziția unui robot pentru dezinfecția cu ultraviolete a mediului, în valoare de 949.620 lei cu TVA ( în condițiile în care valoarea de piață a produsului era cuprinsă între 285.000 lei și 380.000 lei).
Ulterior, la data de 10 aprilie 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov ar fi efectuat către SC Chantel Sante SRL, plata în întregime a contravalorii robotului menționat mai sus.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că atribuirea către societatea respectivă a contractului de achiziție s-a realizat în mod fraudulos, cu implicarea directă a suspecților Ionescu Ramona Delia, Olaru Oana Gabriela și Nedelea Gheorghe, având în vedere că investiția nu era necesară, a fost mult supraevaluată, iar punerea în funcțiune a robotului nu s-a realizat nici până în prezent.
În contextul menționat mai sus, procurorii anticorupție au dispus, în prezenta cauză, efectuarea unor activități procedurale de către ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operațiuni Speciale Brașov.
Cu această ocazie, după ce suspectul Mirică Emanoil, în calitatea menționată mai sus, a aflat cu exactitate, în modalitatea descrisă anterior, aspectele cercetate și persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informații omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfășura în cauză.
Pentru aceste „servicii”, dar și în schimbul promisiunii de a își folosi influența pe care a pretins că o are pe lângă ofițeri de poliție și procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Brașov pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei, suspectul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare și intervenții stomatologice).

2. Într-un context asemănător, în perioada 10 aprilie – 02 decembrie 2020, suspectul Lukacs Antal, manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, cu încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice, ar fi aprobat încheierea, cu societatea aceluiași om de afaceri, a mai multor contracte ce aveau ca obiect achiziționarea, de către spitalul respectiv, a unor produse medicale (achitate în totalitate până în prezent).
O contribuție importantă în aceste demersuri ar fi avut-o și suspecții Balint Eniko și Barczan Laszlo, referent în cadrul Serviciului Achiziții Publice, respectiv magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, care ar fi întocmit o parte dintre documente și ar fi permis omului de afaceri, prin intermediul celor doi angajați ai săi (șoferul și contabilul) accesul la informații confidențiale cuprinse în ofertele depuse de alți operatori economici.
De menționat este că o parte dintre produse ar fi fost achiziționate fără ca acest lucru să se impună în raport de nevoile unității spitalicești (de exemplu branulele care deja existau în stoc într-o cantitate suficientă pentru șase luni și alte produse consumabile destinate unei părți a spitalului care încă nici nu fusese finalizată).
De fiecare dată toate prețurile produselor comandate ar fi fost supraevaluate.
În aceeași perioadă, suspectul Lukacs Antal, în schimbul efectuării cu prioritate a unor plăți către SC Chantel Sante SRL, i-ar fi cerut omului de afaceri să-și folosească influența pe care acesta ar fi pretins că o are asupra persoanelor de conducerea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, în scopul obținerii nivelului de acreditare corespunzător clasei a doua, deși spitalul îndeplinea doar condițiile cerute de lege pentru acordarea clasei a treia.

Pentru demersurile descrise mai sus, omul de afaceri ar fi promis și remis celor doi suspecți sume de bani și alte foloase după cum urmează:
– suspectul Lukacs Antal ar fi primit suma totală de 10.000 euro și ar fi acceptat promisiunea remiterii unui procentaj de 20% din valoarea unor anumite contracte evaluate de 2.136.706 lei, respectiv echivalent a 89.000 euro
– suspecții Balint Eniko și Barczan Laszlo ar fi primit și acceptat promisiunea remiterii de bani și foloase necuvenite, necuantificate până în prezent.
Prin aceste demersuri, suspecții ar fi adus un prejudiciu în dauna spitalelor amintite mai sus în valoare totală de 1.669.234 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea SC Chantel Sante SRL.

Firma familiei fostei directectoare a DSP Braşov a dat lovitura în pandemie: peste 60 contracte atribuite direct de către un singur spital

Exit mobile version