Misiunea OSCE care a monitorizat alegerile parlamentare de duminică a sancţionat implicarea preşedintelui României, Klaus Iohannis, în campanie, de partea PNL, relatează Europa FM.
„Președintele și-a exprimat clar, în mod frecvent, preferințele sale politice în intervențiile publice făcute în perioada premergătoare alegerilor. Aceste lucruri a dus la o estompare din ce în ce mai mare a liniei de demarcație dintre prerogativele sale oficiale și campania electorală. Reprezintă o încălcare a standardelor internaționale și a angajamentelor făcute de toate țările OSCE, pentru a păstra o separare clară între stat și partidele politice”, a declarat Marianne Mikko, reprezentant OSCE.
Experţii OSCE au remarcat şi avantajul clar pe care PNL l-a avut prin conferințele de presă organizate regulat şi frecvent de preşedintele Iohannis, conferinţe transmise în direct de multe posturi de televiziune.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!


Fii primul care comentează