După proiectul care include cu finanțarea europeană care include Drumul Forestier Gorița, Primăria Brașov are în vedere să modifice condițiile inițiale de finanțare și pentru Parcul Rulmentul. Anunțul a fost făcut de primarul Brașovului, Allen Coliban, pe pagina personală de Facebook, în „Jurnalul primarului”.
„Au fost multe reacții referitoare la proiectul de regenerare a zonei Rulmentul, inclusiv înainte lansarea licitației pentru realizarea proiectului. Adevărul este că documentația pe care am găsit-o în Primăria Brașov are câteva probleme. Există posibilitatea finanțării prin Programul Operațional Asistență Tehnică, iar una dintre condiții era să lansăm licitația până în 31 decembrie, condiție pe care am bifat-o. Urmează să avem o discuție la ADR Centru, astfel încât să găsim înțelegere și să schimbăm în bine ce se poate schimba în cazul acestui proiect. O astfel de schimbare ar putea fi, în măsura în care ADR Centru va accepta acest lucru, să schimbăm procedura de atribuire proaspăt lansată în ceea ce ar trebui să fie, respectiv un concurs de soluții”, a declarat Allen Coliban.
Primăria Brașov a încerca un „schimb de drumuri forestiere”
Celălalt proiect pentru care Primăria Brașov vrea să schimbe contractul de finanțare este cel care include amenajarea Drumului Forestier Gorița. Pentru aceast proiect, care include și reabilitarea altor patru drumuri forestiere, Primăria Brașov a obținut o finațare europeană, iar investiția trebuia finalizată până în 15 decembrie 2019. Primarul Brașovului, Allen Coliban a anunțat încă de la începutul lunii trecute că are în plan să renegocieze contractul de finanțare, însă până acum nu a fost transmisă la AFIR (instituția are a aprobat cererea de finanțare) o solicitare oficială în acest sens. De altfel, Allen Coliban a anunțat în „Jurnalul primarului” că în perioada următoare va transmite la AFIR o propunere tehnică privind amenajarea unui alt drum forestier în locul DF Gorița.
Fii primul care comentează