80% dintre dintre cei care precolectează separat deșeurile consideră benefică această practică pentru mediu, iar 60% dintre ei depozitează reciclabilele în pubelele colorate. Majoritatea au învățat regulile colectării separate din articolele apărute în presă și spun că pliază și spală recipientele înainte de a le arunca, în ciuda faptului că sunt deranjați de zgomotul care se produce. Acestea sunt doar o parte din concluziile unui sondaj online realizat de operatorul de salubritate Brai Cata, la începutul acestui an, pe un eșantion format din 418 respondenți din toată țara.
„Ne-am dorit să aflăm cum percep colectarea separată oamenii care au deprins acest obicei în ultimii ani, de unde se informează, ce și-ar dori de la acest sistem și ce îi deranjează, așa că am pregătit 10 întrebări, cu trei variante de răspuns fiecare, astfel încât să nu se piardă prea mult timp cu formularea răspunsurilor, apoi le-am popularizat prin intermediul unui sondaj online, încercând să ajungem la cât mai mulți utilizatori. E impresionant faptul că 418 oameni, din toată țara, au răspuns acestui demers, ajutându-ne să obținem o imagine reală asupra punctului în care se află colectarea separată a deșeurilor de la populație”, a declarat managerul general al Brai Cata, Bogdan Constantinescu.
Întrebați cum se colectează separat în zona în care locuiesc, 59,45% dintre respondenți au spus „prin pubele colorate specifice diferitelor tipuri de reciclabile”, 21,64%, prin intermediul sacului galben, iar 18,91%, prin saci galbeni, albaștri și verzi, pentru diferitele tipuri de reciclabile.
O majoritate covârșitoare, de 81,69% consideră benefică această practică a colectării separate, pentru mediu, 16,14%, pentru curățenia localității și doar 2,17%, pentru bugetul familial.
Respondenții susțin că au învățat regulile colectării separate corecte din articolele apărute în presă (68,93%), din informările făcute de reprezentanții firmei de salubritate (16,75%) și în mai mică măsură din informările autorităților locale (14,32%).
Mai mult decât atât, în privința clătirii recipientelor murdare înainte de precolectare, 47,84% dintre cei care separă deșeurile susțin că fac acest lucru, în timp ce 21,39% recunosc că nu o fac, iar 30,77% spun că spală recipientele doar uneori.
Cu toate acestea, aproape toată lumea știe însă că e nevoie de clătirea ambalajelor înainte de aruncare, astfel încât să nu fie contaminate materialele reciclabile precum hârtia și cartonul (73,85%), în timp ce 24,46% cred că trebuie să facă acest gest ca să nu miroasă urât în stațiile de sortare, iar 1,69%, ca să nu se murdărească operatorii de la salubrizare.
La capitolul ambalaje predominante între reciclabilele colectate, cei mai mulți (58,27%) spun că aruncă în egală măsură recipiente de tip PET, ambalaje din plastic ale diferitelor tipuri de alimente, sticle, doze din aluminiu și carton, 37% spun că în reciclabilele lor predomină PET-urile și ambalajele din plastic, iar 3,84% susțin că aruncă mai mult sticle, doze din aluminiu și carton.
În privința plierii recipientelor de tip PET, care s-a dovedit că ocupă cel mai mare volum în sacii de precolectare și în recipientele stradale, 67,31% dintre participanții la sondaj susțin că le presează înainte de a le arunca, 19,47% recunosc că nu le pliază, iar 13,22% spun că le pliază pe jumătate.
Principala cauză a neplierii recipientelor de tip PET este zgomotul care se produce și care îi deranjează pe 51,15% dintre respondenți, fiind urmată de durata operațiunii, care îi nemulțumește pe 30,95% dintre oameni și de necesitatea scoaterii și repunerii dopului, care este deranjantă pentru 17.9% dintre cei care colectează separat reciclabilele.
Și la întrebarea „Ce credeți că ar trebui făcut, în România, la capitolul colectare separată a deșeurilor, pentru atingerea țintelor de reciclare?” părerile sunt împărțite. Dacă 48,67% „votează” pentru extinderea programelor de colectare separată în toate localitățile urbane și rurale, 32,53 % consideră necesară instalarea de sisteme electronice de gestiune a deșeurilor, în zonele cu locuințe colective, iar 18,8% cred că ar trebui construite stații de sortare la fiecare depozit de deșeuri.
O ultimă concluzie a sondajului Brai Cata pe tema colectării separate a deșeurilor se referă la percepția publică în privința introducerii sistemului „plătește pentru cât arunci”. Cei mai mulți (51,69%) au spus că o dată cu noile reglementări vor precolecta așa cum au făcut și până acum, iar ceva mai puțini, 43,48% consideră că vor recicla mai mult o dată cu această obligație legală. Au existat, însă și 20 de persoane (4,83% dintre respondenți) deranjate de această măsură, care au spus că o dată cu această obligație legală nu vor mai colecta deloc separat.